Depărtează-te de noi prin lumine de sine
Și uită-mă-n tot, cum te-am uitat eu în mine.
Motiv- asta ești. Și te ascunzi în răsărit
Când în somn chinuit tu mă vrei și-mi umpli
Cana cu motive.
Acum stinge-te-n chimie, ideal,
Și lasă lumina.
Stinge-te din mine. Sunt apă dacă vrei.
Azi am sa ma uit in gol, si-am sa descopar timpul.
Mai fac asta din cand in cand.
Rubricile cotidiene-mi imprima o speranta inutila
Aspirand catre schimbare.
Am incetat de mult sa merg in barul de peste drum de viata, sa-mi comand vise gata preparate
Si sa sorb din cana muzelor.
Ca m-am lasat de alcool.
Acum beau apa si nu fumez.
Doar stima creioanelor am pierdut-o..
Si-ar mai veni, din cand in cand, cate-un gand sa-mi spuna ca i-e dor. Si-ar vrea sa uite, si-as vrea sa mor zburand. Printre valurile cele mari, ucigatoare si frumoase, as jura o fapta buna si-as sadi-o-n el. Sunt vorbe nespuse, sunt ganduri rebel supuse in fata mea de catre .. o rima nereusita.
Vorbim. Si asta ne defineste. Uneori cuvintele despart hotare de valori. Si obiectul se denatureaza, valoarea dispare, se naste produsul. Pe care il vinzi..
Asculta. Tacerea rar ne defineste. Ca atunci n-avem ce vinde..
Fara ceara (si cu putine produse), Ioana.
-Si intr-o zi vom cuceri lumea. Si atunci vom restabili adevarul, vom face bine.
Atunci un strain intoarce capul, se uita dispretuitor la copil si spune:
-O sa uiti. Si n-o sa mai vrei asta.
Si uneori, nu mereu, mai atac. Dap. Si vreau sa ii vad ca vor ceva. Vreau sa isi doreasca cu atata ardoare, incat sa inceapa sa-si traiasca viata sperand, aspirand si innebunind. Atunci cand ei vor merge spre nicaieri, sa o faca dansand pe ritmuri neauzite de altii. Fiecare avem in noi o vioara, electrica sau acustica..
Du-te si vezi, si simte, si nu mai citi asta.. ca voi reveni iar la motivul fulgului de nea.
Ei? Have you? Poate.. Ca scoala e multa, probleme iar multe, timpul e putin. Poate rutina e mai putin rutina cand uiti de ea. Poate odata, langa un prieten mai mult sau mai putin vorbaret (sau existent) vei vedea culorile nu in nuanta transparenta a mintii, ci chiar contemplandu-le frumusetea. Cum a spus Shakespeare: "Nu exista gand pe care omul sa nu-l faca bun sau rau".
"And you run
'Cause life is too short"
Si mai fungi putin pe melodiile celor de la Sorpions. Apoi te opresti si-ti imaginezi.. si multumesti.. si panteismul din tine cedeaza metaforelor melodiei.
"Have you ever seen the glowing
When the moon is on the rise
And the dreams are close
To the ones that we love
Have you ever sat there waiting
For heaven to give a sign
So we could find the place
Where angels come from."
Have you?
Fara ceara (si diacritice), Ioana.
Ps: Go now. And dance like no one's watching.
se strang tinerii pletosi si canta la chitara.." Victor Socaciu-Nucul
Pentru ca uneori.. mai si uitam. :)
Fara ceara (si diacritice), Ioana.
Live,
See,
Find something special,
Love,
Surprise someone,
Smile a whole week,
Have a favourite joke,
Make peace with the bugs,
Save an animal,
Go naked,
Accept everything as it is.
Cei cu zâmbete contează acum. Nemernicii mai nenorociţi decât mine..
Într-adevăr cuvintele au murit, şi totul se mişcă luând viaţă din linii melodice. Se nasc instincte? Nu.. doar involuează.. sau există.. Dar eu? O să aştept să mă regăsească sau o să mă-ntorc când o să-l uit.
Scena era fabuloasă, iar sunetul divin. Culorile se amestecau cu vederea, sunetul cu dansul formând figuri geometrice simple şi statornice, iar singurul lucru clar a dispărut. Cursul vieţii, în frumuseţea lui acum ordonată, liniară continua să se deseneze în ritmul clapelor… pianul conducea acum lumea, oare? Nu, e doar instrumentul la care el cânta. El era creatorul. El stăpânea cubul şi se mândrea cu structura perfectă a figurilor sale până când formele curbe.. circulare a celei care nu zâmbea străluceau în alb negru. Atunci cubul s-a spart.
Şi cea care tăcea se opunea forţelor naturii, sfida ordinea şi în nuditatea ei se aşează în faţa creatorului, pe clape. În tot conturul ei, singura linie dreaptă era cea dată de forma buzelor. Căci nu zâmbea. Şi atunci sunete haotice au început să cânte, iar cea care nu zâmbea aluneca uşor pe sunete eliberând pianul însă punând stăpânire pe creator. Şi atunci mâinile sale cântau din nou ce eu îi dictam.. şi astea mi-au fost versurile.. azi.
«… all this time living in a bus, surviving there, on the same spot, next to the same people… They forgot my symphony, but I’m still playing and they have nothing to listen to. Am I that egocentric or it’s just my music ? …not a God complex, no, not Orpheus I’m trying to become, I’m only searching for reason. Searching among the quiet ones. The ones that can’t tolerate sound, or abstraction. The ones that know only symetry. My reason may be madness. So let’s break bounds, let’s be mad. Let’s be ugly. Let’s take the power and put it in a violin. And then maybe they’ll listen, they’ll see. Symetry must be chaos, silence must be chaos. So, may I break my violin ? Should I destroy my reason for those who pretend there’s no poetry ? Yes. So then I’ll play bad symphonyes and I’ll write unpure songs. »
Stâncile erau strălucitoare, razele lunii se reflectau în ochii trecutului său în care tânjea să se arunce. Tentaţia era uriaşă. Mirosul apei sărate nu-i mai trecea prin nări, ci direct în găndurile sale cele mai adânci. Iar aerul nu mai exista. Amintirile îl loveau asemeni valurilor ce se transformau în spume. Dar apa lăsa stancile lucioase şi numai luna recunoştea rangul de cristal al pietrelor.
Se ridică. Vântul îi flutură părul şi-l scutură de praf. Briza mării se opreşte în faţa lui şi ridurile începuseră a dispărea încet. Clipise şi figura lui devenise mai proporţională. Zâmbetul său devenise fermecător. Nu mai era un rictus ce sporea gama liniilor frânte ale tenului uscat de vreme. Clipeşte iar. Acum ochii nu mai au culoarea nopţii, ci deveniră albaştrii.
Întinde mâna spre cer, apoi îşi duce degetele spre nasturii de la cămaşă. Erau pătraţi odată.. Acum forma lor circulară.. perfectă o putea simţi şi resimţi până şi în amintirea tinereţii sale.
Şi atunci şi-a amintit de anticii greci, de “Istoria secretă” şi de pasajul ce mai târziu avea să devină punctul obsesiei sale. “Frumuseţea este teroare. În faţa a orice numim frumuseţe tremurăm. Ideea de pierdere a controlului este cea care îi fascineaza extreme de mult pe cei ce se controlează mereu. Toţi oamenii cu adevărat civilizaţi s-au civilizat prin reprimarea intenţionată a instinctului animalic.”…
Acum el era frumuseţea, sublimul, zeul. Ridică piciorul şi păşeşte. Cu o poziţie dreaptă, paşi simetrici, mâinile puternice pe lângă corp începe a sfida forţele naturii. Stâncile nu-l împiedică, apa nu-l îneacă, iar Luna.. nu mai e deloc sus. Cu degetele fine-i ondulează razele iar acel limbus dintre cer şi pământ se prăbuşeşte peste toţi behavioriştii.
Atunci se trezise şi se uită la mine. Oare ce căutam eu acolo? Chiar aşa… Aveam o cană în mână. Şi iar i-am turnat puţină inocenţă.. puţine vise.. puţină speranţă. Şi atunci înceta să mă mai privească cu ură şi-şi curba discret linia buzelor cu care mă mulţumeam de fiecare dată.. căci îi zămbea numai lunii care nu-i oferea decât absurdul. Dar eu.. eu îl alimentam dorinţa pentru ea. Sunt o nenorocită care-i spulberă pasiunile. Sunt nebuna care se ascunde în spatele fiecărui cuvânt necunoscut şi-l obligă să-i dea propriile sensuri.
Romanticul se vinde-ntodeauna şi nu vorbesc aici de Minulescu, Romanticul donează energie, te face să vibrezi. Îţi cânta “Sonata chimiei” ce-o auzi doar cu inima. Romanticul trăieşte teoria lui Darwin şi sărută toate gorilele ca semn de acceptare a animalelor ce stau să urle în noi. Romanticul este un lingvist desăvârşit ce-şi redă sinceritatea-n poezie. Versurile sale sunt împerecheate: el şi ea, matematica şi ecuaţia iubitelor, cosmologia şi luceafărul, războiul din 1940 şi farmecul;
Şi într-un centimetru-mi pot măsura
Gradul de identitate.
Mărimea nu-i a mea.. şi nici că s-ar putea
Din nou să mă târăsc în coate.
Coatele goale m-ar aduce
În fundul minţii undeva
Şi hrana sufletului dulce
La milimetru l-ar gusta.
Cine? Gastronomul fizician
Ce-mi manacă păcatele.
Şi-ar face o salata de virtuţi
Şi o cola din mândrie
Şi-ar savura lumina mea
Sub marele Arbor.. din cutie.
Ei?.. sunt niste metafore uitate, nu-i lua in seama. Mereu e asa, uite-te la altii. Nu-s ca tine. Sunt doar comparatii subintelese ale sinelui lor cu noi. Zilele astea am descoperit ca un roman se construieste. Gandurile simple e greu sa le ordonezi uitandu-te in gol. Nu ma gandesc sa scriu o carte, desi as debuta cu un How to handle.. yourself as zice eu, dar ca sa reusesc ar trebui sa o citesc mai inainte.. So go and write you own book.
Simplitatea-i un cuvant complex.
Si-n gand, cand ma gandesc, uit sa ma mai zbat in doruri
Uit sa uit cand vin in zboruri bucatele, uit sa mai mai joc cu vanturi.
Uit sa ma feliez in valuri, sa ma fac una cu coralii
Ca atunci sunt o parte din pamant, una si aceeasi cu viermii
De matase.
Sunt cascada ce tipa pe dinauntru, si se-aude pe afara
Sunt un soare de seara, si-o balena intr-un pahar.
Sunt grasa si slaba, un fir de vant rupt, si-o balada.
Sunt ce n-am fost vreodata: o ordine.
Sunt un "tu" mai involuat care, odata creata
uita de ger si ca e fata. Si se face pamant.
Prostia se vede de jos in sus
Si canarii o recunosc..
zambesc si se mira.Eu traiesc la apus
Un canar n-am fost inca, da imi e de-ajuns
sa nu m-ating de-ntelepciune.
Mi-e lene sa cant, desi vreau sa ma auzi
Cand iti povestesc prin note muzicale
Ceea ce-i de-neinteles. Tu singur ma uzi
cu cantece de canari in ritm de petale.
Si eu, fluturele, te-aud cum imi canti
Si eu dansez pe ritmul meu, cand florile sunt ale tale,
Dar sfantul meu cantec tu nu-l auzi
Ca esti canar.. si eu vreau o floare.
[come on come on.. put your hands into the fire..]
"Azi nu am simtit zilele, daca au trecut.. noptie care negresit s-au uitat de-a lungul paginilor ei.. Emotia care mi-a inundat venele intr-un mod nemaintanlit pana acum m-a facut sa urlu intr-o reluate infinita in mintea mea umila ce-mi cere constant tot mai multa hrana.. Nu e bine ce fac, nu e deloc, si asta numai din cauza ei, o urasc!
Imi doresc ca ma petit chambre sa devina un loc al fanteziei, in care, chiar daca dorm, sa mor continuu in lumea mea, si nu a ei! Vreau ca in autobuz sa nu-mi trezeasca acel personaj identitatea la care am visat atat de mult! Vreau ca o clipa sa-si piarda semnificatia, vreau sa fiu in stare sa nu mai vad ce pot sa vad si sa ma rezum la ochelatii mei jegosi de atata viziune incalcita a vietii, si a lumii! Vreau ca lumia rosie, ametitor de rosie de aici sa dispara, sa ma lase-n intunericul meu atat de bine-meritat.. "
Crezi in existenta a ceva mai puternic decat materia in sine? Intr-o dependeta care te lasa sa traiesti, dar care iti interzice somnul?
[Still falls the rain.. still falls the night..]
fara ceara, oana..
fara ceara, oana.
welcome to the planet.. welcome to existence.. everyone's here.. everyone's here.. everybody's watching you now.. everybody waits for you now.. what happends next?..
Poate pare ciudat, asa ca hint: tonul general sa fie slow, si eventual inchide ochii.. maybe the dancers have stories to tell.
Si hint ns 2: in everybody waits for you now, nu e deloc ceva incurajator, totul se leaga de interiorizare, de asta ar fi bine sa-nchizi si ochii.
De mult vroiam sa spun asta, dar nu stiam cum. Greu gasesti ceva aparent luat la intamplare pentru a-ti spune cuvantul. E un intreg proces ce poate lua zile intregi. Inspiratia iti vine dintr-o melodie, dintr-o stare.. etc dar nu-i asa usor sa-ti si dezvolti punctul de vedere in umbra marii idei, ce ti-a venit intr-o secunda, pe care nici n-o tii minte in intregime. Si pana ti-o amintesti sau gasesti sau iti vine o idee sa o improvizezi , te folosesti de neologisme pentrua bate campii, cam ce fac eu acum.
Si o sa tot continui pana imi gasesc minunatul raspuns la intrebarea de ce scriu toate astea. Poate ca sa vezi o gandire incurcata a unui maniac sau o incercare disperata a unui "wanna be" ca sa se numeasca geniu neinteles si sa se mandreasca cu "adevarul este relativ" . Pana atunci, continui sa fiu putin ironica. Sau putin mai mult.
So, go and do something, poate chiar treaba cu fulgul de nea, ca tot insist pe asta, si ma tot gandesc ca trece iarna si trebuie sa gasesc alt pretext. Poate o sa te sfatuiesc sa vorbesti cu un ghiocel, dar mai constructiv e sa-ti iei un papagal. Si daca se crede si catel si soricel in acelasi timp, atunci are un sindrom inca neindentificat si trebuie sa ii pui Holograf.
Fara ceara, oana.
"sometimes i need some times on my own, sometimes i need some times all alone"
Nici nu mai stiu ce sa scriu sa-mi albesc constiinta. Degeaba ma infund in scrieri. Ironizarile le-am epuizat, cuvintele lor le-am scris, ba chiar m-am legat si de chestia cu what if, care e patetica. As fi vrut sa mai zic despre personalitati dar ar fi prea evident si in plus (si acum ies putin din statura mea de "mucos ce mutileaza cuvinte") sunt unele pe care chiar nu le inteleg, si din care as putea deriva atat de mult cat as pierde firul si toata cursivitatea mea s-ar reduce la nimic (a.k.a. o sa devin inca unu' care n-are ce face acasa si de, cum hi5-ul e suflat, facem blog). E adevarat, ma pierd in metafore ca sa-mi spun amintirile si parerile, pentru ca o relatare subiectiva n-ar fi ideala atata timp cat stii cine sunt. Si asa, nu sunt o tinta care sa impresioneze prin personalitatea, caracter, fapte sau reguli proprii. Daca ai observat, tot ce scriu pleaca de la o idee, si cum totul e interpretabil, o intorc si-o impaturesc cum vreau eu si uneori (de cele mai multe ori) din greseala descopar multe lucruri, pe care din pacate de cele mai multe ori doar eu le inteleg (asta datorandu-se capacitatii mele, care lipseste, de a-mi exprima cu exactitate punctul de vedere). Dar ca de obicei, look at the bright side, nu poti lua parte la niste idei absurde, nascute dintr-o interiorizare disperata.
Si da, din nou n-am reusit sa ating un subiect mai profund, care sa te puna pe ganduri. De data asta m-am plans mai rau ca pana acum. De ce zic asta?
Si Dan Brown isi spune conceptiile prin intermediul personajelor, de data asta zic de personajul principal din "Conspiratia". Nu-mi amintesc numele ei, era fiica unui om cu functie inalta in politica, dar nu stau sa povestesc. Prin punerea intr-o situatie noua, ea reuseste sa treaca peste cu ajutorul adevarului. Nu e nimic filozofic, doar o intamplare draguta.
Numai ca eu acum imi spal constiinta mintind prin intamplari lirice dragute.
Fara ceara, oana.
"Inainte de-a intalni cu cineva, intanleste-te cu tine" (Paulo Coelho)
Sunt unul dintre mucosii care se lipesc de-o cunostinta si-o deriveaza pana la epuizare, doar doar sa aibe un punct de vedere interesant. Delirez in umbra marilor minuni verbale ce ascund idei si fapte pe care nu le voi intelege, ci doar le voi copia.
Azi ma lipsesc de paranteze, fiind un prost orb care n-are nicio certitudine, cert fiind doar faptul ca nu exista certitudini, cel putin pentru mine. Deci, imi las impresiile proprii la o parte, si-o sa-ti spun lucruri concrete...
Sa incep cu informatii spatio-temporale: stau pe scaun si e 13:44. Aa.. oricum nu conteaza.. ceasul meu e inainte si cu orele, si cu minutele, si cu data. Doar termomentrul merge bine, numai ca.. n-am ochelarii..
["Alo.. eu sunt un fluture,
uneori sunt frunza nucului din curtea scolii
si alteori sunt parfumul viei de toamna
in care m-am nascut si-am renascut de-atatea ori..
am fost candva cana din care a baut crisma morti
iar nu demult am fost un greiere..
din cand in cand raspund la telefon
si ma bucur sa aud voci pe care le-am iubit..
vreti un semn de la mine?
eu zic ca e mai bun un indemn
pe care mi l-a dat si mie un preot,
dar din pacate a venit prea tarziu pentru mine.."
"nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
nici de vremuri, nici de oameni,
fara ura, fara regrete si resentimente,
mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista,
eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti, pentru, si in adevar,
caci doar adevarul va va face liberi..
si numai liberi fiind, veti putea atinge in viata
...fericirea." Victor Socaciu-"Nucul"]
Fara ceara, oana.
"Am hotarat sa te chem din nou. De data asta mi-am pus o intrebare la care nu credeam niciodata ca aveai raspunsul.
- Cine esti?
Intr-adevar ma indoiam ca as avea curajul sa te fac sa raspunzi …dar raspunsul tau a fost tot o intrebare."
Tot caut o metoda mai inteligenta sa bat campii, se numeste inspiratie. Uneori ma mai impinge cate ceva sa umblu prin prozele mele antice de pe vremea cand economiseam timp scriind decat dormind si uite, mai gasesc cate ceva.
E interesant si benefic (zic eu) sau mai lasi fulgul de nea, sau sa-l inlocuiesti cu tine. Defapt cam asta ar trebui sa faci la inceput de tot: afla cine esti. Sau daca e nevoie sa ma duc spre capitolul instincte animalice, afla mai degraba ce esti. Si nu ma refer la zodii, case astrologice, ascendente etc. De ce zic asta? Teoretic dupa ce raspunzi la prima intrebare o s-o stii si pe-asta. Spuneam mai devreme ceva despre cunoastere, nu o sa zic a doua oara (nu e frumos sa repet lucruri, si, doamne fereste, poate te impiedic sa-mi citesti si celelalte aberatii, adica postari). Revin, o cunoastere interioara poate aneantiza prea des intanlita intrebare "ce sa fac?:-S". Intrebare valabila in multe situatii, dar tind sa ma indrept din ce in ce mai mult spre cazul interactiunii cu altii (de preferat oameni). Prea des mi se intampla sa ajung la capat de drum in cele mai simple imprejurari datorita unei neincrederi (in fortele proprii, a caror existenta inca e sub semnul intrebarii), lipse de initiativa sau mai stiu ce. Si raman intepenita in timpul meu a carui dilatare imaginara implanteaza motive in mintile lor nedumerite de tacerea mea. Si asta e interiorizarea... bine, desigur ca fac referire la exemplul meu. Normal ca lipsa raspunsului la "ce sa fac?:-S" face cunostinta (sau nu, posibil sa ca emitatorul mut sa fi fost prieten de mult cu ea, ba chiar his/her middle name sau amici de-o viata) cu prostia. Si aici, e mai simplu sa fac referire la "c'mon maine .. si maine zic: maine.. si maine: dar..aah.. duminica, si duminica e sarbatoare, deci never ever"(bine, sigur ca si lenea e un derivat al prietenei noastre de-o viata). La ce m-am referit acum, nu e cea mai evidenta situatie(doar n-as zice-o tocmai asa, gandeste-te ca bat campii cu un scop, sa ma pot numi geniu neinteles, sa ies la suprafata de la suprafata si sa ma mandresc cu "adevarul este relativ"). Revenind (din nou), totul tine de analiza interioara (pe care o am, sau macar asa imi place sa cred, doar cand vine vorba de scris, nu-s in stare sa tin un speech). De-asta zic, vorbeste cu tine, pune-ti intrebarile pe care nu ti le-au pus niciodata cei la care ai sperat, ca pana la urma raspunsul conteaza, persoana mai putin. Si daca tii sa ma contrazici.. esti indragostit.
P.S.: papagalitei mele ii place Holograf.
Fara ceara, oana.
[ ..cos all of the stars are fading away.. just try not to worry you'll see them some day.. take what you need and be on your way.. ]
"Sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu-mi e strain. Tanjesc dupa intelepciune. Ma emotionez in fata cuvintelor turnate in forme perfecte. Invidiez geniul, coerenta, profunzimea spiritelor mari. Ard de admiratie in fata a tot ceea ce poarta semnul infinitului." (Alice Nastase)
Cam despre asta vorbeam in postarea anterioara. Mentalitatea frumoasa, pur omeneasca, ca un copil ce se minuneaza in fata perfectiunii. Cum sa nu-ti placa?
Atata sinceritate inunda vasele noastre sangurine doar cand suntem pe patul mortii, nu-i de mirare nepasarea cu care suntem inzestrati uneori in cele mai simple, plictisitoare, banale zile ale vietii, deja Pavel Stratan nu ne mai inspira nimic in cantecul sau ("Azi e prima zi din restul vietii mele", cam atat imi amintesc, dar e de-ajuns). Sau mai vad prin unele filme, articole, carti, etc, celebra intrebare "What if?" care iar nu mai are niciun efect asupra nimanui (decat daca nu cumva ai vazut filmele "If only", "Sweet november", "A walk to remeber" si te-au emotionat, dar nu e pentru mult timp, te asigur). Si cum incep sa mai enumar intrebarile, motto-urile care le-am mai auzit, uite un cuvant care spune tot, metafora centrala a "fericirii de mai incolo": Tomorrow (da, maine promit sa o sun pe Ana, maine probabil o sa ies pe banca din spatele blocului sa-mi aduc aminte de vremurile frumoase, maine o sa termin cartea de care m-am apucat acum un an, si zilele astea poate o sa-mi amintesc sa mai vorbesc cu fata care intodeauna ma baga in seama si gaseam subiecte interesante (gasea mai bine zis..) si care facea abstractie de greselile gramaticale pe care le faceam cand ii spuneam despre conceptiile mele, si ea imi spunea cum e cu musulmanii, cred ca o sa povestesc odata despre ea, ii placea sa imi spun despre tara, familia ei). Sunt multe lucruri pe care le-as face, as renunta la tastatura si-as pleca afara, o sa spun ceva aparent nebunesc si probabil nepotrivit (nu vreau sa stric cursivitatea scrierii mele, in caz ca am reusit sa iti captez cat de putin atentia, dar.. ) dar te-ai gandit cum ar fi sa stai de vorba cu un copac? sau cu tine insuti? sau cu un fulg de nea?. Ce-ntrebari ai putea pune? Dar ce raspunsuri ti-ar putea da receptorul retoricilor tale? (sau ti-ai putea da. Tot jocul asta are doua scopuri, le poti lua impreuna sau separat, primul sa te pui in locul altora, sau a altor lucruri, ai de invatat multe, crede-ma. Si al doilea, sa visezi si sa-ti descoperi constiinta care, dupa cum spune religia kabala, e pe mai multe niveluri fiecare depinzand de puterea omului, putere spirituala ma refer, pentru a le atinge). Uite ceva ce eu am admirat si am urat in aceasi timp: necunoscutul. Cunoasterea e cheia sigurantei, prin urmare necunoasterea genereaza teama (iti poti da seama de asta usor: la scoala, cand erai mic si-ti era frica de intuneric (cine stie cine sau ce ar fi putut veni din dulapior sau de sub patut), sau chiar cand te infrunti cu o situatie noua). Despre necunoastere, in mod paradoxal, as putea spune multe (intrebari si impresii nascute din neajunsele informatii, ce-i drept ) de la ocultism, credintele stravechi, misterul civilizatiei incase pana la simplul "de ce?". Dar cu asta voi reveni probabil mai incolo. Pana atunci, revin, incearca sa stai de vorba cu un fulg de nea :).
Happiness is a journey, not a destination.
So - work like you don't need money,
Love like you've never been hurt,
And dance like no one's watching.
Fara ceara, oana.
Nu, nu sunt adepta flower power, girly stuff, pink chiuaua ( you name it).. ma mai refugiez din cand in cand in mici povestioare si asta oarecum mi-a placut. Mi-a adus aminte de cand eram mica, de (cum spuneam intr-o poezie de-a mea) "marcanti ai adolescentei" sau hai sa ma exprim mai neologic:"markeri ai adolescentei" . Si asa limbajul literar romanesc e intr-o continua "evolutie"(nu ma pot abtine sa nu pun ghilimelele de rigoare), incepand cu strada si continuand cu preamaritul nostru Dictionar ortografic, ortoepic si morfologic(noua editie desigur). E la fel precum critica literara: evolueaza pe doua paliere. Primul, de tip flusturatic(cu aceasta ocazie imi mai exersez putin cunostintele, mii de scuze daca sunt plictisitoare), in care intra parerile la nivel amical, informal, cam ce incerc sa spun eu aici, si al doilea la nivel academic, conceptualizat pana-n dinti, in care valorile se pierd in subiectivitate (mi-e greu sa cred ca nu poate interveni, dar odata ce e acolo, e cam greu sa iti mentii o parerea obiectiva.. daca nu imposibil, zic eu ) , ca prada a unei judecati cufundate-ntr-o mare de neologisme pretentioase. Ma indoiesc ca mi-am spus punctul de vedere prea clar.. daca am avut unul. Asa ca, draga cititor (da, imi recunosc influentele din Mario Vargas Llosa) data viitoare cred ca o sa-ti spun despre un citat care mi-a atras atentia in mod deosebit, din "Despre iubire", asa se numea cartea, e superba, scrisa de Alice Nastase si Aurora Liiceanu, ambele autoare au studiat psihologia (detaliu ce nu-l puteam omite, imi place psihologia.. sau cel putin o parte). Dar sa nu ma mai iau cu vorba, ca as spune multe. Pe curand(cred ca o sa-mi caut o formulare mai speciala de sfarsit.. "I held your hand thru all of these years.. but you still have..".. da, ma intorc la playlist-ul meu. Fara ceara, oana)
She chosen a heart to burn
"I don't know who he is, in my dreams he does exist"
"Here's a goodbye to close your eyes, here's some magic on the lies"..
And he forgot his road.. he forgot what he was told. His life was standing before him, getting weaker sin by sin and then the sky opened the stars greeting his eyes suddenly wondering why he cries.
"Screaming in the shadow of last week
Hoping my only breath was taking the lead
Waiting for something to pass
Screaming, till’ something broke my soul of glass.
Sleeping my head over a day,
Passing a lie over something to say
Regarding my breath of sweetness
I forgot about my heart’s illness,
Speaking unconsciously several hours
In silence I woke up all those mad sorrows
And that day I remembered me screaming again
Till the demons found all the words that were unspoken."
"What is yours should belong to me.. my terrifying love for you is free"
