Elizabeth Barrett Browning- Sonnets From The Portuguese (1850)

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday's
Most quiet need, by sun and candlelight.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood's faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints,—I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life!—and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Orfanii de motive, noi și eul nostru

Comentariu: Lumea interioară nu-i societate și nu-i o gamă variată de oameni independenți. Interiorul e o lume fondată pe o ideologie proprie, divizibilă numai în personaje. Ele nu sunt chinuite, ci au anatomii legate prin gena proprie creatorului. Gena și nu dorința, pentru că imaginația nu are dorințe, dar acesta nu e doar un exercițiu de imaginație sau de cunoaștere de sine, e un refugiu. E refugiul vidului interior.

E acolo și e niciunul,

Nici doi, nici noi

Nici flori din ploi

Și ce-i sigur, e singurul eu.

Eu eul de aici, din liric.

Și din epic. Și din mine.

E ascuns. Și-acum e unic.

Și e-o cană cu puține

Motive de tine.

Dar aici e dimensiunea

Unde păcătoșii sunt artiști

Și virtutea nepăsare.

Noi, suntem mulți, și suntem unul, căci eu

mă divid. Și pot.

Pot aici să fiu intelectual și animal.

Și-n fața ta să rămân Om.

Pixul, Pielea si Pistolul 7, Spre adâncul adâncurilor. Cu Inn de mână

Eu: -Ști ce-i spontaneitatea, dragă Inn?

Îl întreba entuziasmul din mine atunci când ne plimbam pe pod, iar eu îmi scoteam hainele, de la geacă până la maieu.

Inn: -Nu, și dacă e vorba de tine nici c-aș vrea să aflu. Zău Oana, o să răcești.

Eu: -Hai să-ți arăt.

Și le-am aruncat pe toate într-un pom. Alergam și mă simțeam liberă.

Inn: -Sunt cu minus... gradele adică. Temperatura.

Se vede. Îl intrigă ceva acum. Și e o senzație atât de meschină, și de plăcută în același timp.

Eu: -Hai Inn, dansează. Dezlănțuie dorința din tine. Aleargă. Dezbracă-te. Simte frigul. Trăiește.

Se mulțumea doar să mă privească. Știa că a doua zi mă va paște o răceală teribilă, dar nu-i mai păsa. Nici mie dealtfel.

Eu: -Hai Inn, nu mă privi așa.

Îi spuneam asta doar ca să-i atrag atenția. Și în rest îi zâmbeam.

Eu: -Hai să cântăm.

Știam că asta îi va plăcea. Noi avem un fel aparte de a "cânta".

Eu: - And I don't wanna miss a thing!

Zbieram acum fără să se simtă vreun acord, vreo notă muzicală. Și lui Inn i se ridica părul pe șira spinării. Totuși cred că era de la frig.

Inn: - Și te caut în toate femeile..

Eu: - Mă găsești pe mine azi. Țip eu iar..

Pixul, Pielea si Pistolul 6

9 februarie 2010 ~When darkness turns to light, it ends tonight~

Nevoi

.. de comunicare, de înțelegere.. de pricepere, de alții, de noi înșine.

Nevoia de tine, cititorule, e crucială și de aceea mi-am luat introvertirea în mână și-am aruncat-o în tine ca reflecție și-n alții ca strigăt de ajutor. Pentru ce încă e greu să spun, dar sunt sigură de disperarea mea pentru recuperarea acelui sistem de valori atât de bine înrădăcinat odată într-un suflet de-al meu de-atunci. Acum la fiecare mică certitudine sar necumpătat într-o fericire temporară și iluzorie. Ca Moll Flanders în brațele bărbaților.

Și nu generalizez. Mă refer la certitudini de orice fel, dar să nu fie la nivel material sau social. Viața fără răspunsuri nu ar fi grea dacă ți-ai permite să te afunzi în legile societății și te-ai conforma ei: ești un consumator, un producător (chiar și de artă, pentru că nu mai e sens în catarsis atunci când talentul pune stăpânire pe o idee fără valoare, fără prea multă mediatație, iar când se vorbește de o întreagă colecție de lucrări, ele nu ascund în spatele lor un adevăr ori o viață- dacă nu arta îțî mai reprimă setea de răspunsuri, atunci ce anume?-), interacționezi cu oameni, negociezi, comunici, te descarci, preiei ideile arhetipale despre viață: banii.

Și aici mai greșesc.. simplitatea asta probabil ar fi ideală dacă vânezi un simplu trai.

Și acum cred că îmi pot numi disperarea: eu ce vânez?

Puncte de vedere

Problemele in general redau siguranta. Siguranta puterilor proprii de a incerca o solutionare. O problema ce poate starni interesul unui asemenea caracter ar fi insasi negasire unei probleme, implicand incetarea solutionarii si deci a increderii.

Asta ar putea inseamna ca suferinta are un rost, ca intr-un fel este binevenita. E ca o reciprocitate intre incercarea de a-i gasi rostul in situatiile specifice ei si intre un soi de fericire oarba ce stopeaza insasi puterea de a judeca problema ca problema, dar nu in sensul negativ, al implicarii unor consecinte regretabile ci in sensul problemei ca idee ori conceptie nesimplificata ori neinteleasa.

Se poate usor spune ca un astfel de caracter, insetat de problematici interioare, uita de anumite lucrui esentiale vietiiȘ cum ar fi fericirea. Daca m-as atasa din nou de tipul aceasta pot ,iar, sa revin la trasatura definitorie a mea, si anume problematica fericirii. O simplificare a ei ar fi enuntarea sa si anume ce este fericirea?, insa simplificarea solutionarii inseamna multa cunoastere empirica si teoretica, poate. Dar detasandu-ma de acest caracter “problematic”, revin la fericire si suferinta. Aceste doua concepte au fost indelung analizate si illustrate in religie, psihologie ori alte domenii, dar este de ajuns?

Suntem subiectivi, putem ajunge la o concluzie usor de dat jos de catre altii, insa ea ne face fericiti pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Aceasta ultima fraza poate fi defapt o viziune pe care unii ar numi-o “din exterior”, insa e pierduta pentru ca toate problematicile pot fi reduse la subiectivitate. Atunci putem ramane la caracterul nebun, mai devreme amintit: cel ce incearca sa solutioneaze, cel care isi alimenteaza posibilitatera de a trai prin probleme.

Prin problematici ei isi da definitiile proprii, si deci gaseste propria cale de alimentare spirituala. Pentru ca fericirea in general inseamna miscare atat spiritual cat si fizic, inseamna “a trai”. Si cum poti trai altfel decat prin creatie?

Si ce este creatia? Solutie.

Arta creaza solutii temporare la orice intrebare, care, pana la urma se rezuma la una singura: ce este viata?

Fiecare solutie constituie cate un fir de semnificatie, specifica oricarui creator. Si acel fir se lungeste singur ori se impleteste cu altele dand nastere hainelor noastre spirituale. Si ele se sunt cele care fac pe om, om.