Adevăr?.. sau provocare..

Spre necunoaşterea altora, ţinta judecării şi a altor "păcate" stă în frăgezimea minţilor tinere. Cunoaştem şi simţim, ascultăm şi ne bucurăm.. dar când ne întrebăm?

Oare cel mai bine înainte de acceptare şi de implementare?

Cred că libertatea stă în ruperea de teamă şi în special de teama de a te îndoi de sistemele standard de gândire specifice diferitelor contexte culturale, sociale, spirituale.

Tot ce ştiu e că exist, că pot alege şi că ceilalţi au acelaşi drept.

Pentru că dincolo de toate zidurile şi închisorile noastre invizibile.. ne aflăm noi: oamenii cu emoţii.

La verite des emotions

Nu mai am nimic..

Şi-ncep uşor a lua

Tot ce credeam că-i realitate..

(Cine suntem noi? Ploaie cu păcate.. doar că ploaia n-are nicio vină..)

Spre aneantizare.

Acum? Goală şi-necată.. poate doar aştept..

Să simt ce am simţit odată.

La revedere, copilărie!

Poate că nu noul trebuie să ne dea pe spate.. ci trecutul să fie lăsat în urmă. Ar fi un prim pas către un soi de motivaţie a întregii fiinţe, deşi măcinarea constă în înfrângerea temerilor.. care temeri?

Dragă dimineaţă.. cu teamă şi lacrimi mă ridic din pat şi aş vrea din tot sufletul să ştiu cum să te apreciez mai tare, şi de amintirea ta să mă bucur. Dacă ar fi să aleg, tot trezirea aş prefera-o pentru că inocenţa se va regăsi întodeauna şi în proaspătul adult, iar de nu până acum- voi demonstra prin strădanie de înţelepciune, curaj şi iubire.

Mi-ai dat un impuls, iar acum mă împingi spre marea singurătăţii unde puterea minţii îmi va permite să înot, iar inima să găsească ceilalţi înotători dornici de aventură şi viaţă. N-o să-mi fie dor, dar la început apa va fi rece şi poate algele mă vor speria.

Dă-mi liniştea trecerii, iar eu îţi voi da prin mine divinitatea până la apus când ne vom privi faţă în faţă şi ne vom cunoaşte în finitudinea noastră.

Fără dor, dar cu încredere,

Cea ce va zbura