Entrate e lasciate fuori ogni speranza

When a point of life is drawn
On the sheet of mind and life
Enthusiasm, without control,
strikes as love or cuts as knife.

And when lines are heavy on our thought
Art has basis, but creation not.

So, to paint or just admire?
Contemplate hell, or explore fire?

Totul în lumea neesențialului

Sub semn de neștire, de viață, devenire
Zace, somnoros și blând, tot întreg, aproape gând.
E dogmatic, și rațiunea-i suficientă,
eronată, dar decentă.

Decența-i stă în întrebare, în nobilul retor
Care caută-n singurătate
Răspuns.. și-n grabă adevăr.

Pe mine m-a-ntrebat de viață,
I-am răspuns că am.
El mi-a zis că n-are relevață.
Iar eu, surpins, l-am întrebat de ce.
Mi-a vorbit de grabă.. eu cântam
De neatenție.. eu nu-nțelegeam.
Și m-am oprit din muzică
Din operă
Din viață.
L-am privit,
L-am alunecat spre ochi,
Însă am căzut și m-am lovit.
N-aveam vreo intenție,
Însă el mi-a zis că asta nu-i dovadă,
L-am întrebat de ce atâta grabă.
"Nobilul nu așteaptă,
iar ființă nu devii decât spre cunoaștere de ai voință."
Am ridicat din ochi, i-am dat peste cap.
Mi-am cules arcușul de pe jos
Și am decis..
Oare l-am lăsat?

We are to be art

Apart from what we now call love
Apart from us, and up above
Is the idea of ideas
The skies of the seas
And what feeling truly cease.

"We are to be frozen."

We are not to be, but yet we are.
Is now the time to seek the dawn?
To freeze, to face death and to be alone?

We are to be humans, warm and beautiful
We are to have souls.. free and freezable.

No woman's land

Și simți și lași
În pleacăt să plece
Demnitate, frustrări,
răcoare de rece.
Că sensul pierde-se tot
Și totul pierde-se-n sens
E jurământ de cerc
și de zar
și de incert..

E viața ce-o cauți ..
pomul cu flori..
E singura fată
inocentă, tăcută.. legată
de Tot conștientă
pe când totu-i dezlegat.
And her out of her life you should cut.

Evening roaring, my dear lady!
Lacerate your heart! if explanations
you have not..
sang about these years.
Because when All
obsession brings..
We are fools among their strings..

Ruga pentru părinți, Adrian Păunescu

Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!

How to Cross and Uncross your legs

"Take care" when the street is full.

Take care when you think of such..

Take the care and send it to your heart
Take it when you say "This is my part.."

"Of living, of accepting and for life to do its best
To that where gone is time, and out of touch the rest."

Sing it to the acme of our minds
And assure us with their lines
that this armchair is not creation
But the doer and the doing-
The passion for passion.

Pierdere de Timp

Atunci când noaptea se simte mai mult decât prin ochi, sau temperatură, parcă și echilibrul mintal tinde spre o dilatare a problematicilor, și implicit a timpului.
Timp pentru corectitudine, certitudine înțelese nu prin sens, ci prin nobila filtrate emoțională.
Poate e una din căile de "cunoaștere" între care toți oscilăm, mai mult sau mai puțin conștient. Dar e. E simțită. Prin obsesie, prin drag, prin dor, prin neștire, prin leagăne de seară nuanțate de ignoranța realității- acolo unde timpul nu e timp, e stare. Ar fi singurul moment de frumos înțeles, și de nejudecat. În rest, când pix și foaie nu sunt, ci doar slaba memorie, adevărul "stării" se pierde, iar caracterul de adevăr universal e imposibil de evaluat.

A moment to be

(Chez mes grands-parents )

Silent.. not known and still tender to be
One moment ago..
who and what should I see?

The rules are mistaken, or misinterpreted
That's what I am, sometimes, in laughter
Simply loving, taking, judging one capture
Of an idea to sell.

To sell it for passion.
For houses, for men, for all of them who know
That this is fighting: to be, to live and to grow.

Indecizie

E un fel de-a proiecta
-cu gând în gând-
Atunci când sunt
Departe.

În el, în ea..
În spatele lui Dumnezeu,
În epoca frumosului,
și-a peisajelor moderne-

Iar ea, decizia,
Se lasă așteptată,
Și concertul se amână-
mână de ținut de fată.

Pași de copii căzuți căzând..
Asta-i nefrumosul, atunci când
nu ști a desena.
Iar oglinda nu te dă pe tine
Ci mereu.. mereu pe ea.

Conotații pluviale

Picură ca pauză,

Picură în sesiunea de time out;

..picură picură.. picură

stropul infinit al văii lacrimale

-ploaie, singuratate -nevoie de ..

timp.

Stropul picură și timpul ..
timpură câte puțin
-în noi-

în vreme de singuratate,

Singuratatea.. ne singură în timpul ploii.

Și sinele.. senin.. tiptil, umil

se pleacă spre ploaia stropului de viața..

timpului ce stropește singur singurătate..

Cine suntem noi?

Ploaie cu păcate...

A cincea dimensiune

Sus, când ochii dor
și zoom n-avem,
Absolutu-i interzis.
Și lumina aștrilor,
și craterele de pe Lună
imploră gândul orbitor:
je suis.

Că ea e damă influentă
și arta se strecoară-n glas
și stelele,
metopele grecești,
stau să țină,
în vechimea lor,
povești.

Și că ceru-i casă
Noi- pământul
Glasul e coloană
Tăcerea noastră.. timpul.

Rational tendency

Listen carefully..

when the heart stops and the beat still finds its order.

Listen silenty, those walking jeans

That growing deadly silhouette

That nasty voice.. of my only lost duette.

This is sympathy for the devil:

Love when gone has its doing.

It is sweet, and bitter,

And good looking, dear.

Where the smile is

I am.. in my glass of wine.

Stand Still, Look Pretty

Behind omnious ideas with psychological influence giving social meaning to individuals are some slouching souls. Their grimace silently conveys tentative and hurtful signals. Who are we to feel? Feeling may be an idea.. And fallacy has its finesse even if it belongs to us.

"If I get it all down on paper, it's no longer inside of me,
Threatening the life it belongs to
And I feel like I'm naked in front of the crowd
Cause these words are my diary, screaming out loud."

Paroxysms, pens and paper would make superfluous non-errors and so chaos marks its definition.

Pe Corso

-Habar nu am de știu sau nu cum e, însă în fiecare seară mă duc să cânt vioare cumva fără arcuș spre satisfacția alchimistului de ieri de când le-a făcut chitară. Haosul sonor, mascat de Rosamunde, piesă de la casetofonul de sub personajul inițiat în alchimie, pare mascat, dar el tot e. Pentru că, totuși, am făcut artă prin arta lui,iar Rosamunde nu îi aparține ca operă, dar e acolo ca moment- și că eu, ca lipsitor de momente notabile în agenda socială a probei timpului, am clipa. Dați-mi-o deci în continuare în opere de vreme și în zambete de acum, în omul cel ce stă în fața unei oarecare și nu cedează în nevirtutea competiției, ci în dorința cea mai josnică de a mă vrea fie că-s din neștire, fie că neștirea-i venită cu minele-mi. Inn?

"I have sinned- c'est vrai- but, my good sir, consider!"

Zburam nesigură de aer

Până ce-am dat cu capul,

căzând tot în aer,

Ridicându-mă, scuturându-mă,

trăindu-mă.

Am observat ca aveam genunchii puțin mai mari

decât data trecută,

ceva mai puțină curiozitate.

Eram mai impreună.

Apoi m-am întors,

și-am dorit răni.

Genunchii- cu ei am dat.

Din dorință.

Și aerul nu mai era ceva.

Duminică

Liniștile cardiace se rup tulburate în momentul fiecărei respirații, iar mimica evazivă vorbește limba ei maternă.. franțuzește.

Nu am fost legată, să zic așa, de legende. Doar le-am crezut pe toate. E ca atunci când te preocupă ceva înafara cotidianului, deși, paralel cu acesta dorești alte sensuri , sau mai bine spus, viziuni.

De ce.. C'est que notre âme, hélas! n'est pas assez hardie...

De ce nu știu. De Florile Răului poate, de mucegai sau de câte-o idee nouă spusă în liniștea înălțătoare.. a unui accent perfect englezesc pentru unii, a unei muzicalități de dama pariziană pentru alții, sau doar pentru o liniște cu intelect redus și neînălțătoare pentru dame și pentru englezi.

Un pic mai sus

Același pom, cu miros și răcoare și culori,

E un pic mai sus, în sinea mea,

decât îl văd.

Și când redevin una cu mine, mă urc

Și cer, celor de sus, o creangă.

Să stau și eu puțin mai jos de ei.

Pixul, Pielea și Pistolul, Tratat de grafologie

16.04.2010, De când.. de cânt

Și știam azi că scrisul nu mai merge. Că trebuie să fie un mod care să domine din simțiri prin altceva în afară de cuvânt. Red Blooded Woman și-o bătaie de inimă nu spun destule pentru spiritul însetat de răspunsuri.

Când sufletele scriu.. cum scriu?

Și când tastează.. care-i densitatea de cuvinte? de tastări? și când e privirea la monitor? mereu?

Și când obosesc.. scriu urât? gândesc? .. sau greșesc..

Sau uită.

Eu uit, eu nu scriu, n-am caligrafie, am idei, dar nu am ceva de spus. Nu știu să scriu.

Și dacă nu știu să scriu.. scriu frumos?..

Soul selling nights

Și de adâncuri ne legăm în frumos.. când de știut.. nu știm ce rezervă

un vers, și-un acord de vioară.

N-or să moară.. din dans, dar mai știi?

când ne vom lovi de același ceas de ură și de viclenie... ce arde în noi.. mă arde și-s vie.

Poate asta-i trăirea.. când te-ntrebi și nu știi să răspunzi.. poate asta-i să fii viu.. să nu știi cum să dorești.. să nu știu ce-aș fi vrut să fiu.

Și poate că nu tu trăiești din tine, ci ceilalți, iar bunătate ast-ar fi: să-i lași..

Când inima-și desface toți nasturii

A tiny spider came out of it.. of my heart

Then came a frog, and ate the spider.

My heart watched..

Then came a man, who spoke only in despair

And tortured the frog part by part

It was hard to bear.. but again, my heart watched

Then raindrops fell on the spider's web

And the man's thirst was eased.

My heart? It was there. It still is.

It can't watch, but is she pleased?

And then was I,

the one that takes her lips and cry with them

and makes it rain..

In the mouth of man.

Days of night, days of light

Days of simplicity in an insecure room of laughter

Which yesterday lasted forever, and ever after,

Days not followed by some rules of sensuality,

in this passive way for us, now, to see reality,

Days which now have a number, a sense.. a quality for hearts..

Are just days, not moments, not thoughts.

Qualities of hearts

..are to be seen in every inch of our bodies.

Everything outside me speaks.

Lips are silent. Fingers swear. My neck begs.

My back, when it is naked, tells the story of my legs.

My breasts are freaks, they seem to hate my lips.

And my arms.. My arms are my heart. Truly.

Always open, never empty.

Who am I to believe I'm nothing?

I'm not mine, nor anyone's decision to be.

"When the rest of Heaven was blue"

Tender souls

are the ones who lost and sinned.

Tender us because we wander

and the life in us.. struggles with hunger..

To live, to break things.. to make, you there, feel alive.

To starve for dreams, to write a while

..some love, some hate.. some fingers

Trying to escape beneath your skin.

And still, we sing..

Poems

Hold fast to dreams For if dreams die Life is a broken-winged bird That cannot fly. Hold fast to dreams For when dreams go Life is a barren field Frozen with snow.

(Dreams by Langston Hughes) Annabel Lee It was many and many a year ago, In a kingdom by the sea, That a maiden there lived whom you may know By the name of ANNABEL LEE; And this maiden she lived with no other thought Than to love and be loved by me. I was a child and she was a child, In this kingdom by the sea; But we loved with a love that was more than love- I and my Annabel Lee; With a love that the winged seraphs of heaven Coveted her and me. And this was the reason that, long ago, In this kingdom by the sea, A wind blew out of a cloud, chilling My beautiful Annabel Lee; So that her highborn kinsman came And bore her away from me, To shut her up in a sepulchre In this kingdom by the sea. The angels, not half so happy in heaven, Went envying her and me- Yes!- that was the reason (as all men know, In this kingdom by the sea) That the wind came out of the cloud by night, Chilling and killing my Annabel Lee. But our love it was stronger by far than the love Of those who were older than we- Of many far wiser than we- And neither the angels in heaven above, Nor the demons down under the sea, Can ever dissever my soul from the soul Of the beautiful Annabel Lee. For the moon never beams without bringing me dreams Of the beautiful Annabel Lee; And the stars never rise but I feel the bright eyes Of the beautiful Annabel Lee; And so, all the night-tide, I lie down by the side Of my darling- my darling- my life and my bride, In the sepulchre there by the sea, In her tomb by the sounding sea. Edgar Allan Poe

Cafeaua de la miezul nopții

- Ce faci?

- Tu ce ai crede că fac acum?

- Mda..

- Nu serios, cred că știi ce fac.

- Adică?

- Adică mă gândesc.

- A, din nou intrăm în asta.

- Care din nou? N-am vorbit de mult. Și știi ce înseamnă o

conversație la ora asta.

- Bun atunci. La ce te gândești?

- La ce e dincolo de ce cred eu.

- Mai explicit te rog.

- La oameni, la idei ce-mi pot ridica părul pe șira spinării, la un cățel care să mă înveselască permanent, la mine într-o rochie elegantă, la un film foarte bun pe care n-o să apuc să-l văd vreodată, la ce inseamnă Mona Lisa, la cum e să simți toate vibrațiile unei melodii clasice, să comunici prin muzică, la cum e să fii actor, să cuprinzi o parte de viață pe o scenă de cinci metri pătrați, cum ar fi să găsești străini cu care să dezbați pe o bancă, și toate astea să te ridice și să nu mai ai tangențe cu Bacovia la modul profund.

- Cam greu.

- Atâta timp cât asta nu-i și dorința ta, e normal. Dar tu ce vrei?

Pixul, Pielea si Pistolul - Despre fericire

"Câte lacrimi au curs pentru cuvântul fericire! Fără el am trăi mai liniștiți.." (Flaubert)

Stăteam pe malul râului amândoi. Inn, ca de obicei, uita de mine și începea să se gândească. I-am spus că ar trebui să simtă și el măcar odată apa curgând fără a se gândi la lipsa de originalitate a acestei fapte, despre care știa că până la urmă va fi scrisă.

În fond, de asta stă el mereu fără să scoată prea multe vorbe.. pentru că prin cuvânt nu are nimic de spus, iar tăcerea, pe lângă faptul că e un izvor de idei interesate.. e.. originală.

Eu, plictisită, am decis. Îi voi cânta în strună.

-Ce-i fericirea, Inne?

Acolo.. sub fruntea lui eram acum.. între breton și ochelari.. și mă privește. Știe la ce mă gândesc. Știe ce vreau să fac.

Și totuși n-a spus nimic..

Mind algorithms

The real world isn’t reducible to a set of propositions.

“It is clear that there is no classification of the Universe that is not arbitrary and full of conjectures. The reason for this is very simple: we do not know what thing the universe is.”

There’s no encyclopaedia which can contain all possible facts about any situation. You may have good heuristics and terrific search algorithms, but when you’re up against an uncategorisable domain of infinite extent, you’re surely still going to have problems.

Aren’t they right to emphasise the potential value of introspection? Isn’t it the case that introspection is our only source of infallible information? Most of the things we perceive are subject to error and delusion, but we can’t, for example, be wrong about the fact that we are feeling pain, can we? That seems interesting to me. Our impressions of the outside world come to us through a chain of cause and effect, and at any stage errors or misinterpretations can creep in; but because introspection is direct, there’s no space for error to occur. You could well say it’s our only source of certain knowledge – isn’t that worth pursuing a little more systematically?

Scraps

Ce-i scrisul? Chemare. Ce-i muzica? La fel. Cine scrie si cine canta? Talentul. Si cui? Celor netalentati, fara chemare. Celor ca mine. Ratiunii. Cea care nu se supune intuitiei. Pentru ca nu are intuitie. Instinctul ma indeamna sa condamn instinctul. Pentru ca nu il am eu. Ci el, el care nu si-l poate reprima.

Nu, chemarea nu e un instinct.

Cine e de condamnat? Nu cei nestutori, ci aceia care stiu si nu accepta. Cei ce cred intr-o singura certitudine.

Elizabeth Barrett Browning- Sonnets From The Portuguese (1850)

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday's
Most quiet need, by sun and candlelight.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood's faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints,—I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life!—and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Orfanii de motive, noi și eul nostru

Comentariu: Lumea interioară nu-i societate și nu-i o gamă variată de oameni independenți. Interiorul e o lume fondată pe o ideologie proprie, divizibilă numai în personaje. Ele nu sunt chinuite, ci au anatomii legate prin gena proprie creatorului. Gena și nu dorința, pentru că imaginația nu are dorințe, dar acesta nu e doar un exercițiu de imaginație sau de cunoaștere de sine, e un refugiu. E refugiul vidului interior.

E acolo și e niciunul,

Nici doi, nici noi

Nici flori din ploi

Și ce-i sigur, e singurul eu.

Eu eul de aici, din liric.

Și din epic. Și din mine.

E ascuns. Și-acum e unic.

Și e-o cană cu puține

Motive de tine.

Dar aici e dimensiunea

Unde păcătoșii sunt artiști

Și virtutea nepăsare.

Noi, suntem mulți, și suntem unul, căci eu

mă divid. Și pot.

Pot aici să fiu intelectual și animal.

Și-n fața ta să rămân Om.

Pixul, Pielea si Pistolul 7, Spre adâncul adâncurilor. Cu Inn de mână

Eu: -Ști ce-i spontaneitatea, dragă Inn?

Îl întreba entuziasmul din mine atunci când ne plimbam pe pod, iar eu îmi scoteam hainele, de la geacă până la maieu.

Inn: -Nu, și dacă e vorba de tine nici c-aș vrea să aflu. Zău Oana, o să răcești.

Eu: -Hai să-ți arăt.

Și le-am aruncat pe toate într-un pom. Alergam și mă simțeam liberă.

Inn: -Sunt cu minus... gradele adică. Temperatura.

Se vede. Îl intrigă ceva acum. Și e o senzație atât de meschină, și de plăcută în același timp.

Eu: -Hai Inn, dansează. Dezlănțuie dorința din tine. Aleargă. Dezbracă-te. Simte frigul. Trăiește.

Se mulțumea doar să mă privească. Știa că a doua zi mă va paște o răceală teribilă, dar nu-i mai păsa. Nici mie dealtfel.

Eu: -Hai Inn, nu mă privi așa.

Îi spuneam asta doar ca să-i atrag atenția. Și în rest îi zâmbeam.

Eu: -Hai să cântăm.

Știam că asta îi va plăcea. Noi avem un fel aparte de a "cânta".

Eu: - And I don't wanna miss a thing!

Zbieram acum fără să se simtă vreun acord, vreo notă muzicală. Și lui Inn i se ridica părul pe șira spinării. Totuși cred că era de la frig.

Inn: - Și te caut în toate femeile..

Eu: - Mă găsești pe mine azi. Țip eu iar..

Pixul, Pielea si Pistolul 6

9 februarie 2010 ~When darkness turns to light, it ends tonight~

Nevoi

.. de comunicare, de înțelegere.. de pricepere, de alții, de noi înșine.

Nevoia de tine, cititorule, e crucială și de aceea mi-am luat introvertirea în mână și-am aruncat-o în tine ca reflecție și-n alții ca strigăt de ajutor. Pentru ce încă e greu să spun, dar sunt sigură de disperarea mea pentru recuperarea acelui sistem de valori atât de bine înrădăcinat odată într-un suflet de-al meu de-atunci. Acum la fiecare mică certitudine sar necumpătat într-o fericire temporară și iluzorie. Ca Moll Flanders în brațele bărbaților.

Și nu generalizez. Mă refer la certitudini de orice fel, dar să nu fie la nivel material sau social. Viața fără răspunsuri nu ar fi grea dacă ți-ai permite să te afunzi în legile societății și te-ai conforma ei: ești un consumator, un producător (chiar și de artă, pentru că nu mai e sens în catarsis atunci când talentul pune stăpânire pe o idee fără valoare, fără prea multă mediatație, iar când se vorbește de o întreagă colecție de lucrări, ele nu ascund în spatele lor un adevăr ori o viață- dacă nu arta îțî mai reprimă setea de răspunsuri, atunci ce anume?-), interacționezi cu oameni, negociezi, comunici, te descarci, preiei ideile arhetipale despre viață: banii.

Și aici mai greșesc.. simplitatea asta probabil ar fi ideală dacă vânezi un simplu trai.

Și acum cred că îmi pot numi disperarea: eu ce vânez?

Puncte de vedere

Problemele in general redau siguranta. Siguranta puterilor proprii de a incerca o solutionare. O problema ce poate starni interesul unui asemenea caracter ar fi insasi negasire unei probleme, implicand incetarea solutionarii si deci a increderii.

Asta ar putea inseamna ca suferinta are un rost, ca intr-un fel este binevenita. E ca o reciprocitate intre incercarea de a-i gasi rostul in situatiile specifice ei si intre un soi de fericire oarba ce stopeaza insasi puterea de a judeca problema ca problema, dar nu in sensul negativ, al implicarii unor consecinte regretabile ci in sensul problemei ca idee ori conceptie nesimplificata ori neinteleasa.

Se poate usor spune ca un astfel de caracter, insetat de problematici interioare, uita de anumite lucrui esentiale vietiiȘ cum ar fi fericirea. Daca m-as atasa din nou de tipul aceasta pot ,iar, sa revin la trasatura definitorie a mea, si anume problematica fericirii. O simplificare a ei ar fi enuntarea sa si anume ce este fericirea?, insa simplificarea solutionarii inseamna multa cunoastere empirica si teoretica, poate. Dar detasandu-ma de acest caracter “problematic”, revin la fericire si suferinta. Aceste doua concepte au fost indelung analizate si illustrate in religie, psihologie ori alte domenii, dar este de ajuns?

Suntem subiectivi, putem ajunge la o concluzie usor de dat jos de catre altii, insa ea ne face fericiti pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Aceasta ultima fraza poate fi defapt o viziune pe care unii ar numi-o “din exterior”, insa e pierduta pentru ca toate problematicile pot fi reduse la subiectivitate. Atunci putem ramane la caracterul nebun, mai devreme amintit: cel ce incearca sa solutioneaze, cel care isi alimenteaza posibilitatera de a trai prin probleme.

Prin problematici ei isi da definitiile proprii, si deci gaseste propria cale de alimentare spirituala. Pentru ca fericirea in general inseamna miscare atat spiritual cat si fizic, inseamna “a trai”. Si cum poti trai altfel decat prin creatie?

Si ce este creatia? Solutie.

Arta creaza solutii temporare la orice intrebare, care, pana la urma se rezuma la una singura: ce este viata?

Fiecare solutie constituie cate un fir de semnificatie, specifica oricarui creator. Si acel fir se lungeste singur ori se impleteste cu altele dand nastere hainelor noastre spirituale. Si ele se sunt cele care fac pe om, om.

un fel de animalut

14 ianuarie 2010

incerc sa imi reprim imediatul