Pe Corso

-Habar nu am de știu sau nu cum e, însă în fiecare seară mă duc să cânt vioare cumva fără arcuș spre satisfacția alchimistului de ieri de când le-a făcut chitară. Haosul sonor, mascat de Rosamunde, piesă de la casetofonul de sub personajul inițiat în alchimie, pare mascat, dar el tot e. Pentru că, totuși, am făcut artă prin arta lui,iar Rosamunde nu îi aparține ca operă, dar e acolo ca moment- și că eu, ca lipsitor de momente notabile în agenda socială a probei timpului, am clipa. Dați-mi-o deci în continuare în opere de vreme și în zambete de acum, în omul cel ce stă în fața unei oarecare și nu cedează în nevirtutea competiției, ci în dorința cea mai josnică de a mă vrea fie că-s din neștire, fie că neștirea-i venită cu minele-mi. Inn?

"I have sinned- c'est vrai- but, my good sir, consider!"

Zburam nesigură de aer

Până ce-am dat cu capul,

căzând tot în aer,

Ridicându-mă, scuturându-mă,

trăindu-mă.

Am observat ca aveam genunchii puțin mai mari

decât data trecută,

ceva mai puțină curiozitate.

Eram mai impreună.

Apoi m-am întors,

și-am dorit răni.

Genunchii- cu ei am dat.

Din dorință.

Și aerul nu mai era ceva.

Duminică

Liniștile cardiace se rup tulburate în momentul fiecărei respirații, iar mimica evazivă vorbește limba ei maternă.. franțuzește.

Nu am fost legată, să zic așa, de legende. Doar le-am crezut pe toate. E ca atunci când te preocupă ceva înafara cotidianului, deși, paralel cu acesta dorești alte sensuri , sau mai bine spus, viziuni.

De ce.. C'est que notre âme, hélas! n'est pas assez hardie...

De ce nu știu. De Florile Răului poate, de mucegai sau de câte-o idee nouă spusă în liniștea înălțătoare.. a unui accent perfect englezesc pentru unii, a unei muzicalități de dama pariziană pentru alții, sau doar pentru o liniște cu intelect redus și neînălțătoare pentru dame și pentru englezi.

Un pic mai sus

Același pom, cu miros și răcoare și culori,

E un pic mai sus, în sinea mea,

decât îl văd.

Și când redevin una cu mine, mă urc

Și cer, celor de sus, o creangă.

Să stau și eu puțin mai jos de ei.

Pixul, Pielea și Pistolul, Tratat de grafologie

16.04.2010, De când.. de cânt

Și știam azi că scrisul nu mai merge. Că trebuie să fie un mod care să domine din simțiri prin altceva în afară de cuvânt. Red Blooded Woman și-o bătaie de inimă nu spun destule pentru spiritul însetat de răspunsuri.

Când sufletele scriu.. cum scriu?

Și când tastează.. care-i densitatea de cuvinte? de tastări? și când e privirea la monitor? mereu?

Și când obosesc.. scriu urât? gândesc? .. sau greșesc..

Sau uită.

Eu uit, eu nu scriu, n-am caligrafie, am idei, dar nu am ceva de spus. Nu știu să scriu.

Și dacă nu știu să scriu.. scriu frumos?..

Soul selling nights

Și de adâncuri ne legăm în frumos.. când de știut.. nu știm ce rezervă

un vers, și-un acord de vioară.

N-or să moară.. din dans, dar mai știi?

când ne vom lovi de același ceas de ură și de viclenie... ce arde în noi.. mă arde și-s vie.

Poate asta-i trăirea.. când te-ntrebi și nu știi să răspunzi.. poate asta-i să fii viu.. să nu știi cum să dorești.. să nu știu ce-aș fi vrut să fiu.

Și poate că nu tu trăiești din tine, ci ceilalți, iar bunătate ast-ar fi: să-i lași..

Când inima-și desface toți nasturii

A tiny spider came out of it.. of my heart

Then came a frog, and ate the spider.

My heart watched..

Then came a man, who spoke only in despair

And tortured the frog part by part

It was hard to bear.. but again, my heart watched

Then raindrops fell on the spider's web

And the man's thirst was eased.

My heart? It was there. It still is.

It can't watch, but is she pleased?

And then was I,

the one that takes her lips and cry with them

and makes it rain..

In the mouth of man.

Days of night, days of light

Days of simplicity in an insecure room of laughter

Which yesterday lasted forever, and ever after,

Days not followed by some rules of sensuality,

in this passive way for us, now, to see reality,

Days which now have a number, a sense.. a quality for hearts..

Are just days, not moments, not thoughts.

Qualities of hearts

..are to be seen in every inch of our bodies.

Everything outside me speaks.

Lips are silent. Fingers swear. My neck begs.

My back, when it is naked, tells the story of my legs.

My breasts are freaks, they seem to hate my lips.

And my arms.. My arms are my heart. Truly.

Always open, never empty.

Who am I to believe I'm nothing?

I'm not mine, nor anyone's decision to be.

"When the rest of Heaven was blue"

Tender souls

are the ones who lost and sinned.

Tender us because we wander

and the life in us.. struggles with hunger..

To live, to break things.. to make, you there, feel alive.

To starve for dreams, to write a while

..some love, some hate.. some fingers

Trying to escape beneath your skin.

And still, we sing..

Poems

Hold fast to dreams For if dreams die Life is a broken-winged bird That cannot fly. Hold fast to dreams For when dreams go Life is a barren field Frozen with snow.

(Dreams by Langston Hughes) Annabel Lee It was many and many a year ago, In a kingdom by the sea, That a maiden there lived whom you may know By the name of ANNABEL LEE; And this maiden she lived with no other thought Than to love and be loved by me. I was a child and she was a child, In this kingdom by the sea; But we loved with a love that was more than love- I and my Annabel Lee; With a love that the winged seraphs of heaven Coveted her and me. And this was the reason that, long ago, In this kingdom by the sea, A wind blew out of a cloud, chilling My beautiful Annabel Lee; So that her highborn kinsman came And bore her away from me, To shut her up in a sepulchre In this kingdom by the sea. The angels, not half so happy in heaven, Went envying her and me- Yes!- that was the reason (as all men know, In this kingdom by the sea) That the wind came out of the cloud by night, Chilling and killing my Annabel Lee. But our love it was stronger by far than the love Of those who were older than we- Of many far wiser than we- And neither the angels in heaven above, Nor the demons down under the sea, Can ever dissever my soul from the soul Of the beautiful Annabel Lee. For the moon never beams without bringing me dreams Of the beautiful Annabel Lee; And the stars never rise but I feel the bright eyes Of the beautiful Annabel Lee; And so, all the night-tide, I lie down by the side Of my darling- my darling- my life and my bride, In the sepulchre there by the sea, In her tomb by the sounding sea. Edgar Allan Poe

Cafeaua de la miezul nopții

- Ce faci?

- Tu ce ai crede că fac acum?

- Mda..

- Nu serios, cred că știi ce fac.

- Adică?

- Adică mă gândesc.

- A, din nou intrăm în asta.

- Care din nou? N-am vorbit de mult. Și știi ce înseamnă o

conversație la ora asta.

- Bun atunci. La ce te gândești?

- La ce e dincolo de ce cred eu.

- Mai explicit te rog.

- La oameni, la idei ce-mi pot ridica părul pe șira spinării, la un cățel care să mă înveselască permanent, la mine într-o rochie elegantă, la un film foarte bun pe care n-o să apuc să-l văd vreodată, la ce inseamnă Mona Lisa, la cum e să simți toate vibrațiile unei melodii clasice, să comunici prin muzică, la cum e să fii actor, să cuprinzi o parte de viață pe o scenă de cinci metri pătrați, cum ar fi să găsești străini cu care să dezbați pe o bancă, și toate astea să te ridice și să nu mai ai tangențe cu Bacovia la modul profund.

- Cam greu.

- Atâta timp cât asta nu-i și dorința ta, e normal. Dar tu ce vrei?

Pixul, Pielea si Pistolul - Despre fericire

"Câte lacrimi au curs pentru cuvântul fericire! Fără el am trăi mai liniștiți.." (Flaubert)

Stăteam pe malul râului amândoi. Inn, ca de obicei, uita de mine și începea să se gândească. I-am spus că ar trebui să simtă și el măcar odată apa curgând fără a se gândi la lipsa de originalitate a acestei fapte, despre care știa că până la urmă va fi scrisă.

În fond, de asta stă el mereu fără să scoată prea multe vorbe.. pentru că prin cuvânt nu are nimic de spus, iar tăcerea, pe lângă faptul că e un izvor de idei interesate.. e.. originală.

Eu, plictisită, am decis. Îi voi cânta în strună.

-Ce-i fericirea, Inne?

Acolo.. sub fruntea lui eram acum.. între breton și ochelari.. și mă privește. Știe la ce mă gândesc. Știe ce vreau să fac.

Și totuși n-a spus nimic..

Mind algorithms

The real world isn’t reducible to a set of propositions.

“It is clear that there is no classification of the Universe that is not arbitrary and full of conjectures. The reason for this is very simple: we do not know what thing the universe is.”

There’s no encyclopaedia which can contain all possible facts about any situation. You may have good heuristics and terrific search algorithms, but when you’re up against an uncategorisable domain of infinite extent, you’re surely still going to have problems.

Aren’t they right to emphasise the potential value of introspection? Isn’t it the case that introspection is our only source of infallible information? Most of the things we perceive are subject to error and delusion, but we can’t, for example, be wrong about the fact that we are feeling pain, can we? That seems interesting to me. Our impressions of the outside world come to us through a chain of cause and effect, and at any stage errors or misinterpretations can creep in; but because introspection is direct, there’s no space for error to occur. You could well say it’s our only source of certain knowledge – isn’t that worth pursuing a little more systematically?

Scraps

Ce-i scrisul? Chemare. Ce-i muzica? La fel. Cine scrie si cine canta? Talentul. Si cui? Celor netalentati, fara chemare. Celor ca mine. Ratiunii. Cea care nu se supune intuitiei. Pentru ca nu are intuitie. Instinctul ma indeamna sa condamn instinctul. Pentru ca nu il am eu. Ci el, el care nu si-l poate reprima.

Nu, chemarea nu e un instinct.

Cine e de condamnat? Nu cei nestutori, ci aceia care stiu si nu accepta. Cei ce cred intr-o singura certitudine.