16 decembrie 2009
Inn asculta Brahms, iar eu as cam avea nevoie de el. Dar momentan il las. Fie ca-i langa mine, fie ca nu, tot inauntrul meu sunt inchisa, iar tu, tu nu ma poti elibera.
Si uneori cred ca-i mai bine asa, desi punctele comune cu exteriorul imi impune dorinta de a ma afirma. Acum imi e greu, pentru ca nu prea inteleg. Nu vad sensuri, nu vad valori. Nu ca asta ar fi necesar, insa mi-am dizolvat acel algoritm al sperantei.
Si pe langa asta, parca am nu stiu ce dorinta de a scrie "mecanic", de parca totul poate fi "analizat" (vorbe, oameni, fapte, lacrimi..).
Cu analiza asta nu stiu ce sa zic.. Uneori e doar un mod de a gasi raspunsuri ce le pot, intr-o mica ori mai mare masura, argumenta. Dar adevarul e ca asta e doar o "masca" de supravietuire, o strategie ce usor usor mi-a fost reprimata, cum am mai spus. Nu prin propria-i vointa, cred. Nu e genul care sa se afunde in lumea asta a "netrairilor", a preluarii obsesive a controlului. Cel putin nu in acest mod. Desi m-ar contrazice daca ar auzi asta, cu motive bune poate, sau doar invocarea unui "Nu ma cunosti", expresia demna de o analiza zdravana. Dar sa nu deviez.
Examinez pentru ca mi-e frica. Mi-e frica sa pierd speranta. Si cad precum Dan-Dionis cand inatampin teama.
Exemplu. Acum, frica-mi este cauzata de instabilitate. Zic si cred ca nu am inteligenta emotionala. Probabil am facut o greseala. De asta poate ma invart haotic nesimtind peretii camerei din lumea "reala". Am facut o invitatie in interiorul meu, insa nu in asta consta greseala, ci intr-un fel de impunere a ei.
Aceasta impunere nu e un simplu gand precedat de actiune in sine. In spatele ei se afla animalutul din mine care se sperie, se infurie, se joaca, se bucura, toate astea in timp ce oscileaza intre defintii opuse ale aceluiasi cuvant. Am umblat in sensurile binelui si raului, numindu-le relative. M-am jucat cu ele, bucuria probabil consta in faptul ca gaseam explicatii si raspunsuri anumitor evenimente ori probleme, ma infuriam cand nu puteam "petici" micile erori care s-au dovedit a fi nu atat de mici, ma intristam cand le vedeam apoi. Si acum ma sperii.
Acesta e doar un mod de a o spune, din perspectiva animalutului.
Curand l-am descoperit pe Inn. Care, si el, se bucura, se intristeaza, se joaca, insa furia incerca sa si-o reprime. El nu oscileaza.
Examinez pentru ca mi-e frica. Mi-e frica sa pierd speranta. Si cad precum Dan-Dionis cand inatampin teama.
Exemplu. Acum, frica-mi este cauzata de instabilitate. Zic si cred ca nu am inteligenta emotionala. Probabil am facut o greseala. De asta poate ma invart haotic nesimtind peretii camerei din lumea "reala". Am facut o invitatie in interiorul meu, insa nu in asta consta greseala, ci intr-un fel de impunere a ei.
Aceasta impunere nu e un simplu gand precedat de actiune in sine. In spatele ei se afla animalutul din mine care se sperie, se infurie, se joaca, se bucura, toate astea in timp ce oscileaza intre defintii opuse ale aceluiasi cuvant. Am umblat in sensurile binelui si raului, numindu-le relative. M-am jucat cu ele, bucuria probabil consta in faptul ca gaseam explicatii si raspunsuri anumitor evenimente ori probleme, ma infuriam cand nu puteam "petici" micile erori care s-au dovedit a fi nu atat de mici, ma intristam cand le vedeam apoi. Si acum ma sperii.
Acesta e doar un mod de a o spune, din perspectiva animalutului.
Curand l-am descoperit pe Inn. Care, si el, se bucura, se intristeaza, se joaca, insa furia incerca sa si-o reprime. El nu oscileaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu