Mind algorithms

The real world isn’t reducible to a set of propositions.

“It is clear that there is no classification of the Universe that is not arbitrary and full of conjectures. The reason for this is very simple: we do not know what thing the universe is.”

There’s no encyclopaedia which can contain all possible facts about any situation. You may have good heuristics and terrific search algorithms, but when you’re up against an uncategorisable domain of infinite extent, you’re surely still going to have problems.

Aren’t they right to emphasise the potential value of introspection? Isn’t it the case that introspection is our only source of infallible information? Most of the things we perceive are subject to error and delusion, but we can’t, for example, be wrong about the fact that we are feeling pain, can we? That seems interesting to me. Our impressions of the outside world come to us through a chain of cause and effect, and at any stage errors or misinterpretations can creep in; but because introspection is direct, there’s no space for error to occur. You could well say it’s our only source of certain knowledge – isn’t that worth pursuing a little more systematically?

Scraps

Ce-i scrisul? Chemare. Ce-i muzica? La fel. Cine scrie si cine canta? Talentul. Si cui? Celor netalentati, fara chemare. Celor ca mine. Ratiunii. Cea care nu se supune intuitiei. Pentru ca nu are intuitie. Instinctul ma indeamna sa condamn instinctul. Pentru ca nu il am eu. Ci el, el care nu si-l poate reprima.

Nu, chemarea nu e un instinct.

Cine e de condamnat? Nu cei nestutori, ci aceia care stiu si nu accepta. Cei ce cred intr-o singura certitudine.

Elizabeth Barrett Browning- Sonnets From The Portuguese (1850)

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday's
Most quiet need, by sun and candlelight.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood's faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints,—I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life!—and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Orfanii de motive, noi și eul nostru

Comentariu: Lumea interioară nu-i societate și nu-i o gamă variată de oameni independenți. Interiorul e o lume fondată pe o ideologie proprie, divizibilă numai în personaje. Ele nu sunt chinuite, ci au anatomii legate prin gena proprie creatorului. Gena și nu dorința, pentru că imaginația nu are dorințe, dar acesta nu e doar un exercițiu de imaginație sau de cunoaștere de sine, e un refugiu. E refugiul vidului interior.

E acolo și e niciunul,

Nici doi, nici noi

Nici flori din ploi

Și ce-i sigur, e singurul eu.

Eu eul de aici, din liric.

Și din epic. Și din mine.

E ascuns. Și-acum e unic.

Și e-o cană cu puține

Motive de tine.

Dar aici e dimensiunea

Unde păcătoșii sunt artiști

Și virtutea nepăsare.

Noi, suntem mulți, și suntem unul, căci eu

mă divid. Și pot.

Pot aici să fiu intelectual și animal.

Și-n fața ta să rămân Om.

Pixul, Pielea si Pistolul 7, Spre adâncul adâncurilor. Cu Inn de mână

Eu: -Ști ce-i spontaneitatea, dragă Inn?

Îl întreba entuziasmul din mine atunci când ne plimbam pe pod, iar eu îmi scoteam hainele, de la geacă până la maieu.

Inn: -Nu, și dacă e vorba de tine nici c-aș vrea să aflu. Zău Oana, o să răcești.

Eu: -Hai să-ți arăt.

Și le-am aruncat pe toate într-un pom. Alergam și mă simțeam liberă.

Inn: -Sunt cu minus... gradele adică. Temperatura.

Se vede. Îl intrigă ceva acum. Și e o senzație atât de meschină, și de plăcută în același timp.

Eu: -Hai Inn, dansează. Dezlănțuie dorința din tine. Aleargă. Dezbracă-te. Simte frigul. Trăiește.

Se mulțumea doar să mă privească. Știa că a doua zi mă va paște o răceală teribilă, dar nu-i mai păsa. Nici mie dealtfel.

Eu: -Hai Inn, nu mă privi așa.

Îi spuneam asta doar ca să-i atrag atenția. Și în rest îi zâmbeam.

Eu: -Hai să cântăm.

Știam că asta îi va plăcea. Noi avem un fel aparte de a "cânta".

Eu: - And I don't wanna miss a thing!

Zbieram acum fără să se simtă vreun acord, vreo notă muzicală. Și lui Inn i se ridica părul pe șira spinării. Totuși cred că era de la frig.

Inn: - Și te caut în toate femeile..

Eu: - Mă găsești pe mine azi. Țip eu iar..

Pixul, Pielea si Pistolul 6

9 februarie 2010 ~When darkness turns to light, it ends tonight~

Nevoi

.. de comunicare, de înțelegere.. de pricepere, de alții, de noi înșine.

Nevoia de tine, cititorule, e crucială și de aceea mi-am luat introvertirea în mână și-am aruncat-o în tine ca reflecție și-n alții ca strigăt de ajutor. Pentru ce încă e greu să spun, dar sunt sigură de disperarea mea pentru recuperarea acelui sistem de valori atât de bine înrădăcinat odată într-un suflet de-al meu de-atunci. Acum la fiecare mică certitudine sar necumpătat într-o fericire temporară și iluzorie. Ca Moll Flanders în brațele bărbaților.

Și nu generalizez. Mă refer la certitudini de orice fel, dar să nu fie la nivel material sau social. Viața fără răspunsuri nu ar fi grea dacă ți-ai permite să te afunzi în legile societății și te-ai conforma ei: ești un consumator, un producător (chiar și de artă, pentru că nu mai e sens în catarsis atunci când talentul pune stăpânire pe o idee fără valoare, fără prea multă mediatație, iar când se vorbește de o întreagă colecție de lucrări, ele nu ascund în spatele lor un adevăr ori o viață- dacă nu arta îțî mai reprimă setea de răspunsuri, atunci ce anume?-), interacționezi cu oameni, negociezi, comunici, te descarci, preiei ideile arhetipale despre viață: banii.

Și aici mai greșesc.. simplitatea asta probabil ar fi ideală dacă vânezi un simplu trai.

Și acum cred că îmi pot numi disperarea: eu ce vânez?

Puncte de vedere

Problemele in general redau siguranta. Siguranta puterilor proprii de a incerca o solutionare. O problema ce poate starni interesul unui asemenea caracter ar fi insasi negasire unei probleme, implicand incetarea solutionarii si deci a increderii.

Asta ar putea inseamna ca suferinta are un rost, ca intr-un fel este binevenita. E ca o reciprocitate intre incercarea de a-i gasi rostul in situatiile specifice ei si intre un soi de fericire oarba ce stopeaza insasi puterea de a judeca problema ca problema, dar nu in sensul negativ, al implicarii unor consecinte regretabile ci in sensul problemei ca idee ori conceptie nesimplificata ori neinteleasa.

Se poate usor spune ca un astfel de caracter, insetat de problematici interioare, uita de anumite lucrui esentiale vietiiȘ cum ar fi fericirea. Daca m-as atasa din nou de tipul aceasta pot ,iar, sa revin la trasatura definitorie a mea, si anume problematica fericirii. O simplificare a ei ar fi enuntarea sa si anume ce este fericirea?, insa simplificarea solutionarii inseamna multa cunoastere empirica si teoretica, poate. Dar detasandu-ma de acest caracter “problematic”, revin la fericire si suferinta. Aceste doua concepte au fost indelung analizate si illustrate in religie, psihologie ori alte domenii, dar este de ajuns?

Suntem subiectivi, putem ajunge la o concluzie usor de dat jos de catre altii, insa ea ne face fericiti pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Aceasta ultima fraza poate fi defapt o viziune pe care unii ar numi-o “din exterior”, insa e pierduta pentru ca toate problematicile pot fi reduse la subiectivitate. Atunci putem ramane la caracterul nebun, mai devreme amintit: cel ce incearca sa solutioneaze, cel care isi alimenteaza posibilitatera de a trai prin probleme.

Prin problematici ei isi da definitiile proprii, si deci gaseste propria cale de alimentare spirituala. Pentru ca fericirea in general inseamna miscare atat spiritual cat si fizic, inseamna “a trai”. Si cum poti trai altfel decat prin creatie?

Si ce este creatia? Solutie.

Arta creaza solutii temporare la orice intrebare, care, pana la urma se rezuma la una singura: ce este viata?

Fiecare solutie constituie cate un fir de semnificatie, specifica oricarui creator. Si acel fir se lungeste singur ori se impleteste cu altele dand nastere hainelor noastre spirituale. Si ele se sunt cele care fac pe om, om.

un fel de animalut

14 ianuarie 2010

incerc sa imi reprim imediatul

Eveniment de margine

Toti marii amanti ai marilor poete s-au strans la canaclul cu jucarii

Si-au ras, au baut.. au cazut in opere apoi, si dupa minute de supunere

In fara sufletelor pereche

Au strigat

... un cantec parca, toti in cor:

Am terminat!

Si s-au apucat sa spuna

Sa ne faca sa simtim, sa credem parca-n ce-o sa fim

Cand si dac-o sa sa-i iubim.

Pixul, Pielea si Pistolul 5

" 6 decembrie 2009 ~03:13~

- Iarta-ma.. mi-s spus din nou. De data asta plangand. Ma uit noaptea in bratele altora fara sa te vad pe tine, fara sa te simt asa cum te simti acum. Fara sa te vad.

Atunci am inceput sa ma joc cu parul sau, cu atingeri moi si jucause. I-am spus sa nu isi faca griji, nu am de ce sa il iert. Rar se comporta asa si totusi simt acelasi lucru.

Isi asezase capul in bratele mele. Stiam atunci ca avea nevoie de tacerea mea. Si am stat asa.. Mult timp pana a revenit la obisnuitul sau comportament pe care cred ca il cunosc atat de bine.

Mi-a spus ca blondele au un fel aparte de a musca, iar apoi ca are nevoie sa abereze si m-a rugat sa-l iert pentru asta. I-am zambit ca de obicei. "

Tu, cititorule, stii ca nu-mi statea in brate, ci pe genunchi. Si stii ca nu el plangea.. ci tu.

Pixul, Pielea si Pistolul 4

21 decembrie 2009 ~Catarsis~

Imi tot dezvolt idei cum ca a crea inseamna defapt a-ti faramita pietrele de pe inima, cantitatea de minerale ramanand totusi aceeasi. Toata schimbarea consta in forma. Pana la urma ea e cea care ne sperie pe noi, oamenii si neoamenii.

18 decembrie 2009


M-am indepartat putin de Inn, parca l-am lasat acolo cu el. Dar pare a fi bine, incet m-am detasat, desi e o detasare temporara, cred. Totusi ar fi un inceput. Nu stau sa ma gandesc prea mult la asta, nu greu pot ajunge la o solutie ce poate reflecta nivelul meu inferior in ceea ce priveste inteligenta emotionala. As risca sa-mi sperii,ori sa-mi infurii animalutul.

"I-am luat vorbele si le-am imbracat. Am uitat ca hainele se murdaresc, ca eu transpir, ca menstruatia le pateaza. Si in continuare le port fara sa simt denaturarea lor. Sau poate o simt si mi-e greu sa o accept.

Insa ceea ce nu pot crede e ca mi-a dat ale sale cuvinte doar pentru a scapa el de.. murdarie, transpiratie.. sange. Adevarul poate sta in el, dar eu il detin."

Dorinta nedorita

De ce sa te ranesc
Cand pe mine ma doare
De ce sa te numesc, sa te calc in picioare
Cand eu, pe mine ma zdrobesc..
Iar pamantul in care legea naturii tu o definesti
Mi-e straina.

Eu te tiparesc din patimi,

insa
Tu n-ai habar.. ori vina..
Tu nu ai esenta din mine.
De aceea ma doare,
Si de aceea eu.. nu te-as rani.
Ca vina.. n-are.. n-are .. vina.

Pixul, Pielea si Pistolul 2

16 decembrie 2009

Inn asculta Brahms, iar eu as cam avea nevoie de el. Dar momentan il las. Fie ca-i langa mine, fie ca nu, tot inauntrul meu sunt inchisa, iar tu, tu nu ma poti elibera.
Si uneori cred ca-i mai bine asa, desi punctele comune cu exteriorul imi impune dorinta de a ma afirma. Acum imi e greu, pentru ca nu prea inteleg. Nu vad sensuri, nu vad valori. Nu ca asta ar fi necesar, insa mi-am dizolvat acel algoritm al sperantei.
Si pe langa asta, parca am nu stiu ce dorinta de a scrie "mecanic", de parca totul poate fi "analizat" (vorbe, oameni, fapte, lacrimi..).

Cu analiza asta nu stiu ce sa zic.. Uneori e doar un mod de a gasi raspunsuri ce le pot, intr-o mica ori mai mare masura, argumenta. Dar adevarul e ca asta e doar o "masca" de supravietuire, o strategie ce usor usor mi-a fost reprimata, cum am mai spus. Nu prin propria-i vointa, cred. Nu e genul care sa se afunde in lumea asta a "netrairilor", a preluarii obsesive a controlului. Cel putin nu in acest mod. Desi m-ar contrazice daca ar auzi asta, cu motive bune poate, sau doar invocarea unui "Nu ma cunosti", expresia demna de o analiza zdravana. Dar sa nu deviez.

Examinez pentru ca mi-e frica. Mi-e frica sa pierd speranta. Si cad precum Dan-Dionis cand inatampin teama.

Exemplu. Acum, frica-mi este cauzata de instabilitate. Zic si cred ca nu am inteligenta emotionala. Probabil am facut o greseala. De asta poate ma invart haotic nesimtind peretii camerei din lumea "reala". Am facut o invitatie in interiorul meu, insa nu in asta consta greseala, ci intr-un fel de impunere a ei.
Aceasta impunere nu e un simplu gand precedat de actiune in sine. In spatele ei se afla animalutul din mine care se sperie, se infurie, se joaca, se bucura, toate astea in timp ce oscileaza intre defintii opuse ale aceluiasi cuvant. Am umblat in sensurile binelui si raului, numindu-le relative. M-am jucat cu ele, bucuria probabil consta in faptul ca gaseam explicatii si raspunsuri anumitor evenimente ori probleme, ma infuriam cand nu puteam "petici" micile erori care s-au dovedit a fi nu atat de mici, ma intristam cand le vedeam apoi. Si acum ma sperii.

Acesta e doar un mod de a o spune, din perspectiva animalutului.
Curand l-am descoperit pe Inn. Care, si el, se bucura, se intristeaza, se joaca, insa furia incerca sa si-o reprime. El nu oscileaza.

Pixul, Pielea si Pistolul

Statea in el meu orizont de idei, de valori si de perspective. Si pe toate le reducea la zero. Le dilata in prorpia sa crezanie, dar in mine asta nu nastea strategii de supravietuire. Mai bine spus le reprima si pe ele. Si mi-a luat puterea de a crea, mi-a luat nemurirea, iar libertatea mi-era compromisa. "Cum" e ceva necesar pentru a te sustrage din incertitudinea in care ai patruns din a mea cauza. Reciteste si hai sa ne aliem: vom coexista. Tu vei fi cititorul meu utopic, iar eu, scriitorul ce-ti va satisface nevoia de exteriorizare, si care-ti va stapani setea de trairi prin cuvinte. Acum ca am stabilit rolurile, voi mai adauga capitolul: cine sunt ca om.

Eu sunt defapt o ea, o ea lirica, alteori epica dar niciodata nu voi da indicatii teatrale decat unor alter ego-uri, un fotograf mut, ca imaginile-mi interzic sensurile cuvintelor, imi interzic concretul. Statutul meu de "om printre alti oameni" imi permite sa fiu un observator. Constientizarea acestui lucru probabil imi ofera ideea ca as putea sa imi largesc drumul de detalii ce le caut in fiecare obiect al exploatarii mele. Si poate voi ajunge catre certitudine. Fac ceea ce altii ar numi greseli, insa noi stim ca tu nu mai detii definitiile lor. Stim ca eu doar explorez iar tu profiti. Nu suntem doi oameni opusi. Suntem doi androgini ce stau la o cafea si diseca amintiri. Ai putea sa spui ca ne-am ratat trairile din moment ce ne-am indeplinit conditia iar acum tot nedumeriti am ramas. Dar nu acesta e scopul discutiei noastre. Nu cautam raspunsurile corecte, ci materializare si ilustrare. Ce fel de ilustrare? nu stiu. Pentru cine? iar nu stiu.