Sus, când ochii dor
și zoom n-avem,
Absolutu-i interzis.
Și lumina aștrilor,
și craterele de pe Lună
imploră gândul orbitor:
je suis.
Că ea e damă influentă
și arta se strecoară-n glas
și stelele,
metopele grecești,
stau să țină,
în vechimea lor,
povești.
Și că ceru-i casă
Noi- pământul
Glasul e coloană
Tăcerea noastră.. timpul.
