Atunci când noaptea se simte mai mult decât prin ochi, sau temperatură, parcă și echilibrul mintal tinde spre o dilatare a problematicilor, și implicit a timpului.
Timp pentru corectitudine, certitudine înțelese nu prin sens, ci prin nobila filtrate emoțională.
Poate e una din căile de "cunoaștere" între care toți oscilăm, mai mult sau mai puțin conștient. Dar e. E simțită. Prin obsesie, prin drag, prin dor, prin neștire, prin leagăne de seară nuanțate de ignoranța realității- acolo unde timpul nu e timp, e stare. Ar fi singurul moment de frumos înțeles, și de nejudecat. În rest, când pix și foaie nu sunt, ci doar slaba memorie, adevărul "stării" se pierde, iar caracterul de adevăr universal e imposibil de evaluat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu