Stâncile erau strălucitoare, razele lunii se reflectau în ochii trecutului său în care tânjea să se arunce. Tentaţia era uriaşă. Mirosul apei sărate nu-i mai trecea prin nări, ci direct în găndurile sale cele mai adânci. Iar aerul nu mai exista. Amintirile îl loveau asemeni valurilor ce se transformau în spume. Dar apa lăsa stancile lucioase şi numai luna recunoştea rangul de cristal al pietrelor.
Se ridică. Vântul îi flutură părul şi-l scutură de praf. Briza mării se opreşte în faţa lui şi ridurile începuseră a dispărea încet. Clipise şi figura lui devenise mai proporţională. Zâmbetul său devenise fermecător. Nu mai era un rictus ce sporea gama liniilor frânte ale tenului uscat de vreme. Clipeşte iar. Acum ochii nu mai au culoarea nopţii, ci deveniră albaştrii.
Întinde mâna spre cer, apoi îşi duce degetele spre nasturii de la cămaşă. Erau pătraţi odată.. Acum forma lor circulară.. perfectă o putea simţi şi resimţi până şi în amintirea tinereţii sale.
Şi atunci şi-a amintit de anticii greci, de “Istoria secretă” şi de pasajul ce mai târziu avea să devină punctul obsesiei sale. “Frumuseţea este teroare. În faţa a orice numim frumuseţe tremurăm. Ideea de pierdere a controlului este cea care îi fascineaza extreme de mult pe cei ce se controlează mereu. Toţi oamenii cu adevărat civilizaţi s-au civilizat prin reprimarea intenţionată a instinctului animalic.”…
Acum el era frumuseţea, sublimul, zeul. Ridică piciorul şi păşeşte. Cu o poziţie dreaptă, paşi simetrici, mâinile puternice pe lângă corp începe a sfida forţele naturii. Stâncile nu-l împiedică, apa nu-l îneacă, iar Luna.. nu mai e deloc sus. Cu degetele fine-i ondulează razele iar acel limbus dintre cer şi pământ se prăbuşeşte peste toţi behavioriştii.
Atunci se trezise şi se uită la mine. Oare ce căutam eu acolo? Chiar aşa… Aveam o cană în mână. Şi iar i-am turnat puţină inocenţă.. puţine vise.. puţină speranţă. Şi atunci înceta să mă mai privească cu ură şi-şi curba discret linia buzelor cu care mă mulţumeam de fiecare dată.. căci îi zămbea numai lunii care nu-i oferea decât absurdul. Dar eu.. eu îl alimentam dorinţa pentru ea. Sunt o nenorocită care-i spulberă pasiunile. Sunt nebuna care se ascunde în spatele fiecărui cuvânt necunoscut şi-l obligă să-i dea propriile sensuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu