Si uneori, nu mereu, mai atac. Dap. Si vreau sa ii vad ca vor ceva. Vreau sa isi doreasca cu atata ardoare, incat sa inceapa sa-si traiasca viata sperand, aspirand si innebunind. Atunci cand ei vor merge spre nicaieri, sa o faca dansand pe ritmuri neauzite de altii. Fiecare avem in noi o vioara, electrica sau acustica..
Du-te si vezi, si simte, si nu mai citi asta.. ca voi reveni iar la motivul fulgului de nea.
Un comentariu:
Incerci un fel de poezie... vreau continuarea!
Trimiteți un comentariu