Pe Corso

-Habar nu am de știu sau nu cum e, însă în fiecare seară mă duc să cânt vioare cumva fără arcuș spre satisfacția alchimistului de ieri de când le-a făcut chitară. Haosul sonor, mascat de Rosamunde, piesă de la casetofonul de sub personajul inițiat în alchimie, pare mascat, dar el tot e. Pentru că, totuși, am făcut artă prin arta lui,iar Rosamunde nu îi aparține ca operă, dar e acolo ca moment- și că eu, ca lipsitor de momente notabile în agenda socială a probei timpului, am clipa. Dați-mi-o deci în continuare în opere de vreme și în zambete de acum, în omul cel ce stă în fața unei oarecare și nu cedează în nevirtutea competiției, ci în dorința cea mai josnică de a mă vrea fie că-s din neștire, fie că neștirea-i venită cu minele-mi. Inn?