Poveste

-Si intr-o zi vom cuceri lumea. Si atunci vom restabili adevarul, vom face bine.

Atunci un strain intoarce capul, se uita dispretuitor la copil si spune:

-O sa uiti. Si n-o sa mai vrei asta.

For a few dollars more

Si uneori, nu mereu, mai atac. Dap. Si vreau sa ii vad ca vor ceva. Vreau sa isi doreasca cu atata ardoare, incat sa inceapa sa-si traiasca viata sperand, aspirand si innebunind. Atunci cand ei vor merge spre nicaieri, sa o faca dansand pe ritmuri neauzite de altii. Fiecare avem in noi o vioara, electrica sau acustica.. 

Du-te si vezi, si simte, si nu mai citi asta.. ca voi reveni iar la motivul fulgului de nea.

Some dance to remeber.. some dance to forget

Unii zic că ar fi bine, din când în când, să mai donăm câte ceva;
Sânge, vorbe, inimi şi picioare ...jucării 
Să dăm puţină fericire. Să dăm din ce n-am vrea.

Uneori le-aş da pe toate. Să rămân cu vidul.
Şi din vastul întuneric le-aş elibera pe marionete
Şi le-aş face vii.

Hai să ne întoarcem

Într-o vreme mai uităm şi noi, pe câmpuri
Figura unui iubitor.
Şi-atunci străzile parcă-ar zâmbi.

Uneori mai vrem si noi..
Mai vrem motive.
Mai vrem îngeri să ne scrie
Să ne spună, să ne fie
Coală şi stilou.

Să stăm la o cafea cu ei
Şi să-i conducem cu maşina,
La ce ne-ar trebui acum aripi?
Ele sunt pe câmp.

Have you ever..

"Have you ever seen the morning
When the sun comes up the shore
And the silence makes
A beautiful sound
Have you ever sat there waiting
For the time to stand still
For all the world to stop
From turning around."

Ei? Have you? Poate.. Ca scoala e multa, probleme iar multe, timpul e putin. Poate rutina e mai putin rutina cand uiti de ea. Poate odata, langa un prieten mai mult sau mai putin vorbaret (sau existent) vei vedea culorile nu in nuanta transparenta a mintii, ci chiar contemplandu-le frumusetea. Cum a spus Shakespeare: "Nu exista gand pe care omul sa nu-l faca bun sau rau". 

"And you run
'Cause life is too short"

Si mai fungi putin pe melodiile celor de la Sorpions. Apoi te opresti si-ti imaginezi.. si multumesti.. si panteismul din tine cedeaza metaforelor melodiei.

"Have you ever seen the glowing
When the moon is on the rise
And the dreams are close
To the ones that we love
Have you ever sat there waiting
For heaven to give a sign
So we could find the place
Where angels come from."

Have you?

Fara ceara (si diacritice), Ioana.

Ps: Go now. And dance like no one's watching.

Once upon a time.. (or was it in a dream of mine)

"Alo.. eu sunt un fluture, 
uneori sunt frunza nucului din curtea scolii
si alteori sunt parfumul viei de toamna
in care m-am nascut si-am renascut de-atatea ori..
am fost candva cana din care a baut Krisna Murti
iar nu demult am fost un greiere..
din cand in cand raspund la telefon
si ma bucur sa aud voci pe care le-am iubit..
vreti un semn de la mine?
eu zic ca e mai bun un indemn
pe care mi l-a dat si mie un preot,
dar din pacate a venit prea tarziu pentru mine.."

"nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
nici de vremuri, nici de oameni,
fara ura, fara regrete si resentimente,
mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista,
eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti, pentru, si in adevar,
caci doar adevarul va va face liberi..
si numai liberi fiind, veti pute atinge in viata 
...fericirea.
in rest prieteni
nu uitati.. ca in curtea scolii
sub nuc.. seara..

se strang tinerii pletosi si canta la chitara.." Victor Socaciu-Nucul

Pentru ca uneori.. mai si uitam. :)

Fara ceara (si diacritice), Ioana.

Things to do in a lifetime

Live, 

See, 

Find something special,

Love,

Surprise someone,

Smile a whole week, 

Have a favourite joke,

Make peace with the bugs,

Save an animal,

Go naked,

Accept everything as it is.

Detaşare

Cei cu zâmbete contează acum. Nemernicii mai nenorociţi decât mine..

Într-adevăr cuvintele au murit, şi totul se mişcă luând viaţă din linii melodice. Se nasc instincte? Nu.. doar involuează.. sau există.. Dar eu? O să aştept să mă regăsească sau o să mă-ntorc când o să-l uit.

Scena era fabuloasă, iar sunetul divin. Culorile se amestecau cu vederea, sunetul cu dansul formând figuri geometrice simple şi statornice, iar singurul lucru clar a dispărut. Cursul vieţii, în frumuseţea lui acum ordonată, liniară continua să se deseneze în ritmul clapelor… pianul conducea acum lumea, oare? Nu, e doar instrumentul la care el cânta. El era creatorul. El stăpânea cubul şi se mândrea cu structura perfectă a figurilor sale până când formele curbe.. circulare a celei care nu zâmbea străluceau în alb negru. Atunci cubul s-a spart.

Şi cea care tăcea se opunea forţelor naturii, sfida ordinea şi în nuditatea ei se aşează în faţa creatorului, pe clape. În tot conturul ei, singura linie dreaptă era cea dată de forma buzelor. Căci nu zâmbea. Şi atunci sunete haotice au început să cânte, iar cea care nu zâmbea aluneca uşor pe sunete eliberând pianul însă punând stăpânire pe creator. Şi atunci mâinile sale cântau din nou ce eu îi dictam.. şi astea mi-au fost versurile.. azi.

Fragment

«… all this time living in a bus, surviving there, on the same spot, next to the same people… They forgot my symphony, but I’m still playing and they have nothing to listen to. Am I that egocentric or it’s just my music ? …not a God complex, no, not Orpheus I’m trying to become, I’m only searching for reason. Searching among the quiet ones. The ones that can’t tolerate sound, or abstraction. The ones that know only symetry. My reason may be madness. So let’s break bounds, let’s be mad. Let’s be ugly. Let’s take the power and put it in a violin. And then maybe they’ll listen, they’ll see. Symetry must be chaos, silence must be chaos. So, may I break my violin ? Should I destroy my reason for those who pretend there’s no poetry ? Yes. So then I’ll play bad symphonyes and I’ll write unpure songs. »

Noapte compusă din cărţi şi din cântece

Stâncile erau strălucitoare, razele lunii se reflectau în ochii trecutului său în care tânjea să se arunce. Tentaţia era uriaşă. Mirosul apei sărate nu-i mai trecea prin nări, ci direct în găndurile sale cele mai adânci. Iar aerul nu mai exista. Amintirile îl loveau asemeni valurilor ce se transformau în spume. Dar apa lăsa stancile lucioase şi numai luna recunoştea rangul de cristal al pietrelor.

Se ridică. Vântul îi flutură părul şi-l scutură de praf. Briza mării se opreşte în faţa lui şi ridurile începuseră a dispărea încet. Clipise şi figura lui devenise mai proporţională. Zâmbetul său devenise fermecător. Nu mai era un rictus ce sporea gama liniilor frânte ale tenului uscat de vreme. Clipeşte iar. Acum ochii nu mai au culoarea nopţii, ci deveniră albaştrii.

Întinde mâna spre cer, apoi îşi duce degetele spre nasturii de la cămaşă. Erau pătraţi odată.. Acum forma lor circulară.. perfectă o putea simţi şi resimţi până şi în amintirea tinereţii sale.

Şi atunci şi-a amintit de anticii greci, de “Istoria secretă” şi de pasajul ce mai târziu avea să devină punctul obsesiei sale. “Frumuseţea este teroare. În faţa a orice numim frumuseţe tremurăm. Ideea de pierdere a controlului este cea care îi fascineaza extreme de mult pe cei ce se controlează mereu. Toţi oamenii cu adevărat civilizaţi s-au civilizat prin reprimarea intenţionată a instinctului animalic.”…

            Acum el era frumuseţea, sublimul, zeul. Ridică piciorul şi păşeşte. Cu o poziţie dreaptă, paşi simetrici, mâinile puternice pe lângă corp începe a sfida forţele naturii. Stâncile nu-l împiedică, apa nu-l îneacă, iar Luna..  nu mai e deloc sus. Cu degetele fine-i ondulează razele iar acel limbus dintre cer şi pământ se prăbuşeşte peste toţi behavioriştii.

           

            Atunci se trezise şi se uită la mine. Oare ce căutam eu acolo? Chiar aşa… Aveam o cană în mână. Şi iar i-am turnat puţină inocenţă.. puţine vise.. puţină speranţă. Şi atunci înceta să mă mai privească cu ură şi-şi curba discret linia buzelor cu care mă mulţumeam de fiecare dată.. căci îi zămbea numai lunii care nu-i oferea decât absurdul. Dar eu.. eu îl alimentam dorinţa pentru ea. Sunt o nenorocită care-i spulberă pasiunile. Sunt nebuna care se ascunde în spatele fiecărui cuvânt necunoscut şi-l obligă să-i dea propriile sensuri.

Utopie

"Iar pe la mese,
Rând pe rând,
O ceată de amanţi artişti -
Toţi ne’nţeleşi şi mari,
Toţi Crişti…
Îşi beau iubirea, fredonând
Romanţa celor ce se vând."  I. Minulescu

Romanticul se vinde-ntodeauna şi nu vorbesc aici de Minulescu, Romanticul donează energie, te face să vibrezi. Îţi cânta “Sonata chimiei” ce-o auzi doar cu inima. Romanticul trăieşte teoria lui Darwin şi sărută toate gorilele ca semn de acceptare a animalelor ce stau să urle în noi. Romanticul este un lingvist desăvârşit ce-şi redă sinceritatea-n poezie. Versurile sale sunt împerecheate: el şi ea, matematica şi ecuaţia iubitelor,  cosmologia şi luceafărul, războiul din 1940 şi farmecul; şi din când în când albe: muzica tace, şi gorilele urlă.

 

Limitare

Şi într-un centimetru-mi pot  măsura

Gradul de identitate.

Mărimea nu-i a mea.. şi nici că s-ar putea

Din nou să mă târăsc în coate.

Coatele goale m-ar aduce

În fundul minţii undeva

Şi hrana sufletului dulce

La milimetru l-ar gusta.

Cine? Gastronomul fizician

Ce-mi manacă păcatele.

Şi-ar face o salata de virtuţi

Şi o cola din mândrie

Şi-ar savura lumina mea

Sub marele Arbor.. din cutie.

 

how to handle a novel

Ei?.. sunt niste metafore uitate, nu-i lua in seama. Mereu e asa, uite-te la altii. Nu-s ca tine. Sunt doar comparatii subintelese ale sinelui lor cu noi. Zilele astea am descoperit ca un roman se construieste. Gandurile simple e greu sa le ordonezi uitandu-te in gol. Nu ma gandesc sa scriu o carte, desi as debuta cu un How to handle.. yourself as zice eu, dar ca sa reusesc ar trebui sa o citesc mai inainte.. So go and write you own book. 

say what you need to say

In coada rasuna

Simplitatea-i un cuvant complex.

Si-n gand, cand ma gandesc, uit sa ma mai zbat in doruri

Uit sa uit cand vin in zboruri bucatele, uit sa mai mai joc cu vanturi.

Uit sa ma feliez in valuri, sa ma fac una cu coralii

Ca atunci sunt o parte din pamant, una si aceeasi cu viermii

De matase.

Sunt cascada ce tipa pe dinauntru, si se-aude pe afara

Sunt un soare de seara, si-o balena intr-un pahar.

Sunt grasa si slaba, un fir de vant rupt, si-o balada.

Sunt ce n-am fost vreodata: o ordine. 

Sunt un "tu" mai involuat care,  odata creata

uita de ger si ca e fata. Si se face pamant.