"Sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu-mi e strain. Tanjesc dupa intelepciune. Ma emotionez in fata cuvintelor turnate in forme perfecte. Invidiez geniul, coerenta, profunzimea spiritelor mari. Ard de admiratie in fata a tot ceea ce poarta semnul infinitului." (Alice Nastase)
Cam despre asta vorbeam in postarea anterioara. Mentalitatea frumoasa, pur omeneasca, ca un copil ce se minuneaza in fata perfectiunii. Cum sa nu-ti placa?
Atata sinceritate inunda vasele noastre sangurine doar cand suntem pe patul mortii, nu-i de mirare nepasarea cu care suntem inzestrati uneori in cele mai simple, plictisitoare, banale zile ale vietii, deja Pavel Stratan nu ne mai inspira nimic in cantecul sau ("Azi e prima zi din restul vietii mele", cam atat imi amintesc, dar e de-ajuns). Sau mai vad prin unele filme, articole, carti, etc, celebra intrebare "What if?" care iar nu mai are niciun efect asupra nimanui (decat daca nu cumva ai vazut filmele "If only", "Sweet november", "A walk to remeber" si te-au emotionat, dar nu e pentru mult timp, te asigur). Si cum incep sa mai enumar intrebarile, motto-urile care le-am mai auzit, uite un cuvant care spune tot, metafora centrala a "fericirii de mai incolo": Tomorrow (da, maine promit sa o sun pe Ana, maine probabil o sa ies pe banca din spatele blocului sa-mi aduc aminte de vremurile frumoase, maine o sa termin cartea de care m-am apucat acum un an, si zilele astea poate o sa-mi amintesc sa mai vorbesc cu fata care intodeauna ma baga in seama si gaseam subiecte interesante (gasea mai bine zis..) si care facea abstractie de greselile gramaticale pe care le faceam cand ii spuneam despre conceptiile mele, si ea imi spunea cum e cu musulmanii, cred ca o sa povestesc odata despre ea, ii placea sa imi spun despre tara, familia ei). Sunt multe lucruri pe care le-as face, as renunta la tastatura si-as pleca afara, o sa spun ceva aparent nebunesc si probabil nepotrivit (nu vreau sa stric cursivitatea scrierii mele, in caz ca am reusit sa iti captez cat de putin atentia, dar.. ) dar te-ai gandit cum ar fi sa stai de vorba cu un copac? sau cu tine insuti? sau cu un fulg de nea?. Ce-ntrebari ai putea pune? Dar ce raspunsuri ti-ar putea da receptorul retoricilor tale? (sau ti-ai putea da. Tot jocul asta are doua scopuri, le poti lua impreuna sau separat, primul sa te pui in locul altora, sau a altor lucruri, ai de invatat multe, crede-ma. Si al doilea, sa visezi si sa-ti descoperi constiinta care, dupa cum spune religia kabala, e pe mai multe niveluri fiecare depinzand de puterea omului, putere spirituala ma refer, pentru a le atinge). Uite ceva ce eu am admirat si am urat in aceasi timp: necunoscutul. Cunoasterea e cheia sigurantei, prin urmare necunoasterea genereaza teama (iti poti da seama de asta usor: la scoala, cand erai mic si-ti era frica de intuneric (cine stie cine sau ce ar fi putut veni din dulapior sau de sub patut), sau chiar cand te infrunti cu o situatie noua). Despre necunoastere, in mod paradoxal, as putea spune multe (intrebari si impresii nascute din neajunsele informatii, ce-i drept ) de la ocultism, credintele stravechi, misterul civilizatiei incase pana la simplul "de ce?". Dar cu asta voi reveni probabil mai incolo. Pana atunci, revin, incearca sa stai de vorba cu un fulg de nea :).
Happiness is a journey, not a destination.
So - work like you don't need money,
Love like you've never been hurt,
And dance like no one's watching.
Fara ceara, oana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu